Un plan de negociere obţinut de ziarul olandez De Volkskrant şi preluat de publicaţia britanică The Independent arată că, în cazul în care Marea Britanie va refuza achitarea obligaţiilor aferente apartenenţei la Uniunea Europeană timp de 43 de ani, dosarul va fi deferit Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), potrivit Mediafax.
"În cazul în care negocierile decurg dur şi nu se ajunge la niciun acord, ne vedem la Haga!", unde este sediul CIJ, a declarat un oficial UE, sub protecţia anonimatului.
Guvernul Theresa May a sugerat că ar putea să părăsească pur şi simplu Uniunea Europeană fără achitarea obligaţiilor financiare.
Potrivit documentului, strategia de negociere a Bruxellesului va include următoarele condiţii:
- insistenţa că accesul la piaţa unică depinde de respectarea de către Marea Britanie a celor patru libertăţi comunitare: libertatea circulaţiei persoanelor, bunurilor, capitalului şi serviciilor;
- propunerea unui acord pentru reglementarea situaţiei cetăţenilor britanici în spaţiul UE şi a cetăţenilor UE în Marea Britanie;
- pierderea de către Marea Britanie a unora dintre avantajele comerciale actuale;
- analizarea posibilităţii ca negocierile pe tema viitoarei relaţii bilaterale să înceapă abia după ce se va ajunge la un acord privind condiţiile în care Marea Britanie părăseşte UE.
Uniunea Europeană intenţionează să amâne orice negocieri cu Marea Britanie pe tema viitoarelor relaţii comerciale până când Guvernul Theresa May va oferi garanţii că va achita obligaţiile financiare asociate apartenenţei la comunitatea europeană, estimate la 60 de miliarde de euro, au afirmat săptămâna trecută surse UE.