Actual· 1 min citire

Volodimir Zelenski critică „meschinăria” unor țări care nu au ajutat Ucraina în fața invaziei ruse

Volodimir Zelenski - președintele Ucrainei

Volodimir Zelenski - președintele Ucrainei

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 ian. 2023, 23:26

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat vineri un interviu televiziunii publice poloneze, în care a criticat ceea ce a numit „meschinăria” unor țări care nu au ajutat Ucraina în fața invaziei ruse ori au ajutat-o doar „la telefon” și a elogiat Polonia și „atitudinea marilor națiuni”.

Răspunsul internațional ce a urmat declanșării invaziei ruse a determinat Ucraina să-și „reevalueze” relațiile cu multe țări, întrucât răspunsul „nu a fost același” din partea tuturor și unii au fost chiar „meschini”, a spus Zelenski.

Conform președintelui ucrainean, Polonia și vecinii săi baltici (Lituania, Letonia și Estonia) s-au comportat ca adevărați prieteni ai țării sale. „Nu ne-au sprijinit la telefon, ci au fost cu noi în Ucraina. Aceasta este o prietenie adevărată și în asta constă o alianță”, a indicat el.

La fel, a continuat Zelenski, pe parcursul ultimelor luni „a fost de asemenea de mare importanță atitudinea liderilor țărilor mari, precum Olanda, Franța, Germania sau Spania”.

„Sunt multe lucruri pe care numai Andrzej (Duda) și cu mine le cunoaștem, chestiuni despre care am discutat fără a folosi mijloace speciale de comunicare interguvernamentală, doar prin WhatsApp. Așa a fost cazul în primele zile de război și mai târziu. Avem o relație personală foarte strânsă”, a mărturisit Zelenski.

Cât despre anunțul Poloniei că este dispusă să ofere Ucrainei tancuri germane Leopard, el l-a descris drept „o formă de sprijin a Ucrainei”, adăugând însă că „Polonia nu-și poate asuma singură toate livrările de armament”, potrivit AGERPRES.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News