În 1947, Harry Truman a fost primul preşedinte care a primit în dar o pasăre din partea Federaţiei naţionale a crescătorilor de curcani din America, o tradiţie care a continuat până în prezent. În 1963, preşedintele John Kennedy a decis să trimită înapoi cadoul la ferma de unde a fost trimis.
George H.W. Bush a fost primul preşedinte care a graţiat oficial un curcan la Casa Albă, în 1989.
Graţierile oferite de Barack Obama erau însoţite adesea de glume care de cele mai multe ori le făceau pe fiicele lui să-şi dea ochii peste cap lângă tatăl lor.
În 2020, Donald Trump a ieşit dintr-o izolare auto-impusă pe care a început-o după ce a pierdut alegerile prezidenţiale din noiembrie pentru a-l graţia pe "Corn", un curcan de 19 kilograme