Principesa Margareta, care este succesoarea Regelui Mihai, care a încetat din viață în data de 5 decembrie 2017, are la dispoziție 60 de zile pentru a elibera palatul Elisabeta, informează Libertatea.ro.
Astfel, conform Legii 406/10.07/2001 (Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român) se prevede că „Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită, potrivit art 2 lit a), numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile”.
Urmaşii regelui Mihai ar trebui să părăsească palatul regal la începutul lui februarie, dacă parlamentarii nu vor vota pâna atunci proiectul de lege care sa confere Casei Regale statut de utilitate publică pentru reședința respectivă.