Actual· 1 min citire

Unul dintre adolescenții cu arsuri prin electrocutare, după ce a urcat pe vagonul unui tren, transferat la București. Cum se simte

Ambulanță/ Arhivă foto

Ambulanță/ Arhivă foto

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 sept. 2023, 13:24

Unul dintre cei doi adolescenți cu arsuri prin electrocutare, după ce au urcat pe vagonul unui tren, a fost transferat, vineri, cu o aeronavă de la Spitalul Județean Constanța la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pacientul a fost transferat cu o ambulanță SMURD de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța către Aeroportul Mihail Kogălniceanu, de unde a fost preluat de o aeronavă pentru a fi transportat la București, relatează Agerpres.

Reamintim că doi adolescenți au suferit arsuri prin electrocutare, în noapte de joi spre vineri, după ce au urcat pe vagonul unui tren, în localitatea Murfatlar, minorii fiind transportați la SCJU Constanța.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, Claudia Tatarici, cei doi minori au în jur de 14 ani, unul dintre ei fiind în stare gravă, cu arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corpului.

"Unul dintre băieți, inconștient, cu arsuri pe aproximativ 70 - 80% din suprafața corpului, a fost preluat de un echipaj SMURD C și transportat la spital. Celălalt băiat, conștient, cu arsuri pe 20% din suprafața corpului, a fost preluat de un echipaj SAJ B2 și dus la spital", a informat reprezentanta SAJ, la scurt timp după producerea incidentului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News