Arhiepiscopia din Poznan (vestul Poloniei) a anunţat marţi seara printr-un comunicat acceptul Vaticanului pentru anchetarea episcopului din Kalisz (centru), Henryk Janiak, suspectat că a muşamalizat acuzaţiile de pedofilie la adresa unui preot, informează AFP, potrivit Agerpres.
Decizia Vaticanului a survenit la două săptămâni după apariţia unui nou documentar despre pedofilia în Biserica Catolică din Polonia.
Imediat după difuzarea filmului "Jocul de-a v-aţi ascunselea", primatul Poloniei, arhiepiscopul Wojciech Polak, a cerut Sfântului Scaun să "înceapă proceduri" privind cazurile menţionate.
În virtutea motu proprio (scrisoare apostolică - n. red.) al Sfântului Părinte Francisc (...) congregaţia episcopilor l-a însărcinat pe arhiepiscopul de Poznan să conducă o anchetă preliminară privind neglijenţele semnalate ale episcopului de Kalisz în gestionarea cazurilor de abuzuri sexuale asupra unor minori de către unii membri ai clerului".
Documentarul apărut recent, al doilea realizat de jurnalistul independent Tomasz Sekielski, prezintă în detaliu povestea a doi fraţi, victime - ca şi alţii - ale agresiunilor sexuale comise de un preot care beneficia de protecţia tacită, dar evidentă a episcopului Janiak.
Filmul, finanţat exclusiv din donaţii publice, reproşează procuraturii poloneze că protejează sistematic reprezentanţii Bisericii, acuzaţie respinsă imediat de instituţia judiciară vizată.
Primul documentar al lui Sekielski, intitulat "Doar să nu spui nimănui", a fost lansat acum un an și a fost vizionat pe YouTube de aproape 23,5 milioane de ori. La vremea respectivă, filmul a produs un şoc şi o serie de reacţii la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei ecleziastice şi ale autorităţilor de stat. Ulterior, însă, subiectul a dispărut aproape complet din spaţiul public, observă AFP.
Indemnizaţiile din partea Bisericii pentru victime sunt o raritate în Polonia, mai scrie AFP.
Filmele lui Sekielski, care pun în discuţie responsabilitatea prelaţilor catolici, nu ating însă şi subiectul lipsei de reacţie a Papei Ioan Paul al II-lea.
Jurnalistul polonez a anunţat deja un nou documentar privind rolul Suveranului pontif născut în Polonia în muşamalizarea infracţiunilor comise de preoţi.