Iar cum creaturile zburătoare din "Avatar" se numeau Ikran, acest pterosaur izbitor de asemănător, ce a trăit în urmă cu 120 de milioane de ani, a primit denumirea de specie Ikrandraci avatar (dragon Ikran din Avatar).
Conform paleontologilor, Ikrandraci avatar avea o gușă foarte asemănătoare celei de pelican și se hrănea probabil cu pești mici pe care-i pescuia din lacuri de apă dulce, într-un mod similar celui în care pescuiesc pelicanii. Acești pterosauri din Cretacic aveau și o creastă osoasă neobișnuită, ca o lamă, pe mandibulă, exact precum creaturile din filmul lui James Cameron.
"Structura craniului acestui pterosaur este similară cu cea a Ikranului din ''Avatar'', a precizat unul dintre cercetători, paleontologul Xiaolin Wang de la Institutul pentru Paleontologia Vertebratelor și Paleoantropologie din cadrul Academiei de Științe de la Beijing. "Desigur că nimeni nu putea să călărească acești pterosauri", a mai adăugat el.
Un alt cercetător care a participat la descoperire, paleontologul brazilian Alexander Kellner, a continuat gluma: "Asta ar mai lipsi... să descoperim și niște umanoizi albaștri din Cretacic".
Conform examinării fosilelor a două exemplare de Ikrandraci avatar, descoperite în provincia chineză Liaoning, aceste animale zburătoare aveau o deschidere a aripilor de aproximativ 2,5 metri. Ele nu aveau o creastă deasupra craniului alungit, ci sub mandibulă, o structură anatomică asemănătoare unui cârlig care fixa gușa în care își adunau prada. Acești pterosauri aveau dinții relativ mici, adaptați pentru hrana constând în pești mici, conform lui Keller.
Pterosaurii au fost primele vertebrate adaptate la zbor de pe Pământ, păsările și liliecii apărând mult mai târziu. Aceste animale au trăit într-o perioadă cuprinsă între acum 220 de milioane de ani și acum 65 de milioane de ani.
Acest studiu a fost publicat în ultimul număr al revistei Scientific Reports.