Actual· 1 min citire

Treisprezece copii au ajuns pe patul de spital după ce s-au intoxicat cu medicamente homeopate

Foto arhivă

Foto arhivă

Publicat16 mar. 2023, 10:55
SursăRealitatea

Cei 13 minori, cu vârste între 4 și 16 ani, acuzau dureri abdominale și vărsături, iar părinții au sunat la 112 și au solicitat ajutor medical. Toți cei 13 minori sunt membri ai aceleiași familii.

Șase băieți și șapte fete, membri ai aceleiași familii din municipiul Roman, au fost transportați la spital după ce s-au intoxicat voluntar cu medicamente homeopate, a informat, joi, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

Cei 13 minori, cu vârste între 4 și 16 ani, acuzau dureri abdominale și vărsături, iar părinții au sunat la 112 și au solicitat ajutor medical.

Copiii au fost transportați cu mai multe ambulanțe la Centrul de Primiri Urgențe Roman, de unde au fost transferați în secția de pediatrie a Spitalului Municipal Roman.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că minorii ar fi găsit medicamentele în casă și, fiind dulci, le-au înghițit, iar după câteva ore li s-a făcut rău.

Polițiștii nu vor deschide dosar penal în acest caz, nefiind constatată nicio infracțiune, dar este de așteptat o anchetă a Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Neamț.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News