Potrivit salvamarilor din Costineşti, în cursul zilei de vineri, doi tineri au intrat în apă, în zona Golful Francezului, unde nu există plajă amenajată, şi nici serviciu de salvamar. Cei doi aveau cu ei o saltea pneumatică, iar la un moment dat aceasta s-a răsturnat din cauza valurilor puternice.
Fata, care ştia să înoate, a început să strige după ajutor, iar un bărbat aflat în zonă a intervenit şi a adus-o la mal, dar nu a putut să-l salveze şi pe tânăr. Pentru căutarea acestuia, au intervenit salvamarii şi scafandrii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, care au oprit căutările după căderea nopţii, acestea urmând să fie reluate în cursul zilei de sâmbătă.
Tot la Costineşti, sâmbătă dimineaţă, o tânără şi-a pierdut viaţa, după ce a intrat în mare, în jurul orei 5.00, însă nu a mai reuşit să ajungă la mal.
O oră mai târziu, salvamarii au reuşit să-i scoată trupul din apă, cadavrul fetei fiind dus la morga din Mangalia.
Salvamarii au arborat steagul rosu pe litoral, afirmând că este furtună pe mare, iar scăldatul este interzis.