La data de 10 decembrie 2023, în jurul orei 1:30, polițiștii rutieri care acționau în cadrul raziei, au observat pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism al cărui conducător auto era cunoscut că nu deține permis de conducere, potrivit botosaneanul.ro.
Polițiștii au efectuat semnal de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
S-a procedat la urmărirea acestuia, iar în scurt timp s-a reușit blocarea sa.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că la volanul autoturismului era persoană bănuită de polițiști, un tânăr de 20 de ani, care avea exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată pentru abateri la regimul rutier.
Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma testării cu aparatul DrugTest, acesta a indicat posibila prezență a unei substanțe psihoactive în organism (cocaină), iar autoturismul pe care îl conducea aparținea unei alte persoane, tânărul folosindu-l fără consimțământul acesteia.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducere sub influența substanțelor psihoactive si furt in scop de folosință, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.