”Am plăcerea să vă anunţ că am ajuns la un acord cu Moderna pentru fabricarea şi livrarea a 100 milioane de doze de vaccin contra coronavirusului. Guvernul federal va fi proprietarul acestor doze de vaccinuri, noi le cumpărăm”, a anunțat Trump într-o conferinţă de presă, la Casa Albă.
Acordul cu Moderna include și o opţiune pentru 400 milioane de doze suplimentare de vaccin, potrivit companiei şi Departamentului de Sănătate.
”Suntem pregătiţi să producem rapid 100 milioane de doze de îndată ce vaccinul va fi aprobat şi până la 500 de milioane la scurt timp după aceea. Vom avea 600 milioane de doze", a mai spus președintele SUA, citând cifre sensibil diferite, notează Agerpres.
Moderna, partener al Institutelor Naţionale de Sănătate (NIH) din SUA, conduce unul dintre cele trei proiecte occidentale care au început faza finală de teste clinice pe mii de voluntari în iulie, împreună cu alianţele Oxford/AstraZeneca şi Pfizer/BioNTech. Rezultatele preliminare ale primei faze, pe un mic număr de persoane, au arătat că vaccinul său a generat un răspuns imunitar. Acesta este primul vaccin dezvoltat de companie.
Directorul institutului care gestionează studiul clinic, Anthony Fauci, a anunțat că rezultatul privind eficiența vaccinului Moderna/NIH ar putea fi anunțat cel mai devreme la finalul anului.
Valoarea investițiilor publice în Moderna se ridică la 2,48 miliarde de dolari. Nicio altă companie sau grup farmaceutic nu a primit atâţia bani din partea Washingtonului în cursa pentru vaccinuri.
Acesta este al șaselea contract încheiat de autoritățile americane pentru dezvoltarea și producerea vaccinurilor anti-Covid. În total, administrația Trump a investit în acest sens 10,9 miliarde de dolari. Guvernul a mai cumpărat 100 de milioane de doze de la fiecare dintre companiile Johnson and Johnson, Novavax, Pfizer şi Sanofi şi 300 de milioane de doze de la AstraZeneca.
Anunțul lui Donald Trump vine în contextul în care omologul rus, Vladimir Putin, a anunțat, marți, că țara sa a înregistrat primul vaccin anti-Covid din lume.