Numărul cazurilor de infecții cardiace la tinerii cu vârste de 16-24 de ani este peste așteptări, după administrarea celei de-a doua doze a vaccinurilor antiCovid-19 Pfizer și Moderna. Anunțul a fost făcut de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, pe baza datelor preliminare ale serviciului său de monitorizare a siguranței vaccinurilor.
Din 31 mai și pânî în prezent, au fost raportate 275 de cazuri de miocardită sau pericardită, afecțiuni inflamatorii cardiace, la persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, potrivit unei prezentări a CDC care a fost pregătită joi pentru o reuniune a grupului consultativ al Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA), relatează HotNews.ro.
Comitetul consultativ al FDA pentru vaccinuri și produse biologice conexe organizează, de asemenea, o întâlnire pentru a discuta despre utilizarea vaccinurilor Covid-19 la copiii cu vârsta de până la 6 luni. Numărul preconizat de cazuri a fost între 10 și 102.
Totodată, au fost raportate în total 475 de cazuri de miocardită sau pericardită la persoanele cu vârsta de până la 30 de ani.
Vestea bună este că majoritatea pacienților care au fost spitalizați, respectiv 81% dintre aceștia, s-au recuperat complet. Cu toatea astea, 15 persoane sunt încă spitalizate, trei dintre ele aflându-se la sectia de Taerapie intensivă.
Bărbații par să fie cei mai predispuși la astfel de afecțiuni, timpul mediu până la apariția simptomelor fiind de două până la trei zile.
Experții în sănătate spun că identificarea unor efecte secundare rare, odată ce un vaccin sau medicament este administrat populației generale, este frecventă și, dacă miocardita se dovedește a fi legată de vaccinul anti-Covid, arunci riscul este neglijabil în comparație cu riscurile de a fi infectat cu Covid-19.