Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că Vladimir Putin nu a renunțat la planurile sale de a controla Ucraina și a avertizat că toată lumea trebuie "să se pregătească pentru o perioadă lungă" de război.
Stoltenberg a declarat că nu există "niciun indiciu că președintele Putin și-a schimbat obiectivul general al acestui război", care este "de a controla Ucraina".
Rusia a mobilizat "multe trupe noi" și a "demonstrat că este dispusă să suporte pierderi dureroase", a arătat el.
„Acest lucru nu s-a încheiat. Războaiele sunt imprevizibile, dar trebuie să ne pregătim pentru o perioadă lungă și, de asemenea, pentru noi ofensive rusești. Nu trebuie să subestimăm Rusia”, a spus Jens Stoltenberg.
Șeful NATO le-a cerut aliaților să ofere Ucrainei ajutor militar "pentru a-l convinge pe președintele Putin că nu își va atinge obiectivul de a prelua controlul asupra Ucrainei".
„Poate suna ca un paradox, dar sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai rapidă cale spre pace. Știm că majoritatea războaielor se termină la masa negocierilor - probabil și acest război - dar știm că ceea ce poate obține Ucraina în aceste negocieri depinde în mod inextricabil de situația militară. Așadar, dacă doriți o soluție pașnică negociată care să asigure că Ucraina se impune ca stat democratic independent, cea mai bună modalitate de a realiza acest lucru este să îi oferiți Ucrainei sprijin militar”, a punctat secretarul general al NATO.