În ultimele luni a fost înregistrată o creștere a alertelor de prezență a salmonella în carnea de pasăre din Polonia și din alte țări. Motiv pentru are toate produsele venite din UE vor fi controlate de către cei de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
„ANSVSA a dispus în următoarea perioadă controale pe tot segmentul carne, pasăre și ouă provenite din alte state membre și în special din Polonia. Adică vom recolta probe de carne, pentru a evita sau diminua spre zero riscul de a ajunge la consumator carnea de pasăre infectată cu salmonella enteritidis și typhimorium. (...) A început un control care se va efectua pe o perioadă de 3 luni, vom recolta din supermarket, din fabrici de procesare, din depozite, de pe tot lanțul unde există produse care vin din aceste state. Controalele au început de o săptămână, recoltăm probe de carne de pasăre cu origine din alte state membre și în special din Polonia, ca să ne asigurăm că pe piața din România sunt puse la comercializare produse sigure” a explicat vicepreședintele ANSVSA, Mihai Ponea..
Vicepreședintele ANSVSA a precizat că alertele privind existența bacteriei salmonella în carnea de pasăre din Polonia au crescut cu 40% în perioada august-octombrie a anului curent, comparativ cu perioada similară a lui 2020.
"În ultima perioadă, în România avem tot mai multe alerte, adică a crescut incidența alertelor cu peste 40% în ceea ce înseamnă salmonella enteritidis și typhimorium în carnea de pasăre provenită din zona Polonia. În ultima lună, am avut cel puțin 11 alerte pe salmonella enteritidis și typhimorium în carnea de pasăre, 9 au fost proveniență Polonia, și toate intrate prin zona de Vest. Se constată o creștere și pe județe, în județul Bihor se constată o creștere a prezenței salmonella în carnea de pasăre intrată prin acea zonă. (...) Am făcut comparația cu aceeași perioadă a anului trecut, august-octombrie 2021 cu aceeași perioadă din 2020, plus din august 2021 a început o creștere exponențială a numărului de alerte de carne de pasăre, pentru că noi avem zilnic zeci de alerte, activăm pe tot segmentul alimentar, pe toate alimentele, și avem extrem de multe alerte, avem chiar 2-3 sisteme informatice la care avem câte un membru în fiecare județ, să acționeze în timp cât mai scurt, să nu avem riscul de a fi pe piață la consumator, iar când ajunge la consumator să ne asigurăm că operatorul care comercializează informează corect și retrage, aduce produsul înapoi", a menționat Mihai Ponea.
Potrivit acestuia, fiecare transport cu carne de pasăre și cu ouă provenite din statele UE va fi verificat pentru detectarea salmonella.
"Există un sistem european de notificare a alertelor în care intră alimentele cu probleme, cu depășiri - contaminări, prezență de bacterii, pesticide - toate aceste lucruri care sunt depășite intră pe acest sistem rapid de alertă pentru a se acționa în maximum 24 de ore, pentru ca produsul să fie retras imediat dacă este pe raft și să informăm consumatorii. În cazul cărnii de pasăre se recoltează probe fie la intrarea în țară, fie la abatorul unde se sacrifică. Dacă se recoltează la intrarea în țară, proba durează 72 de ore, dar ea este liberă la distribuție, iar după 48 sau 72 de ore cât durează o probă de salmonella, dacă apare salmonella enteritidis sau typhimorium (marfa este retrasă de la comercializare, n.r.). Există 1.000 de salmonele, dar cele mai periculoase pentru adulți și copii, în cazul apariției toxiinfecției alimentare, sunt cele două tipuri, enteritidis și typhimorium... Noi nu recoltăm la 100% din loturile care intră în România, pentru că n-ai putea să faci la absolut tot, se recoltează probe eșantionat, și am observat că față de anul trecut, față de lunile trecute, am observat o creștere cu peste 40% din același stat membru (Polonia, n.r.). Ceea ce ne-a făcut să luăm niște măsuri și să ne asigurăm că pe piața din România sunt la comercializare produse sigure. La intrarea în țară vom verifica ceea ce intră. Se verifică fiecare transport și până când nu avem buletin de analiză nu vom mai permite comercializarea acestor produse", a precizat Mihai Ponea.