Ortodoxe
Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
Greco-catolice
Sf. cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
Romano-catolice
Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic
Sfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşu sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 15 ianuarie.
Sfântul Pavel Tebeul a trăit în timpul împăraţilor romani Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), persecutori ai creştinilor.
Era din Egipt, din Tebaida de Sus, şi avea părinţi cu multă avere; aceştia i-au asigurat o educaţie deosebită. Trăitor în dreapta credinţă, Sfântul Pavel cunoştea bine Sfintele Scripturi.
După moartea părinţilor, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, soţul surorii sale, lacom fiind şi voind să ia şi partea de avere ce se cuvenea Sfântului, a gândit să-l dea autorităţilor spre chinuire, spunând că este creştin. Aflând de aceasta, Pavel, care atunci avea 20 de ani, a fugit în munţi, în locurile cele mai singuratice.
Petrecând acolo multă vreme şi povăţuindu-se de Duhul Sfânt, nu s-a mai întors în lume, ci a cunoscut că Dumnezeu i-a dat lui acest fel de vieţuire, având ca locuinţă o peşteră cu apă înăuntru, hrană avea finice (curmale) şi haină de frunze. A cunoscut astfel lipsa patimilor şi bucuriile vieţii de rugăciune, apropiindu-se de Dumnezeu. Această nevoinţă a făcut-o până la sfârşitul zilelor sale, trăind până la o sută treisprezece ani.
Pe Sfântul Pavel Tebeul l-a aflat în pustia cea mai dinăuntru Sfântul Antonie cel Mare. Căci într-o zi a auzit un glas, zicându-i: "Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte şi mai desăvârşit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă şi te sârguieşte a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!". (Vieţile Sfinţilor)
* Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul a fost fiu de general (stratilat), Eutropius, care a trăit în Constantinopol, în vremea împăratului Leon cel Mare (457-474).
Ioan a plecat în taină din casa părinţilor săi la vârsta de 12 ani. După ce s-a făcut monah şi a vieţuit 6 ani în mănăstirea akimiţilor (neadormiţi) din Bitinia (Asia Mică), s-a întors la Constantinopol pentru că îi era dor de părinţi.
Pe drum, Sfântul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrenţe cu care şi-a schimbat hainele. În aceste veşminte, Ioan s-a înstrăinat, stând la una din porţile casei sale, în rugăciune neîncetată, privindu-şi părinţii, fără a mărturisi că este fiul lor.
"Mare este răbdarea săracului acesta, că rabdă gerul şi zăduful, frigul şi ploaia, fără acoperământ; cu adevărat a unuia ca acesta este Împărăţia cerului. Şi puternic este Dumnezeu ca şi pe noi să ne mântuiască prin el; deci, pentru aceea l-a trimis la noi, ca, făcându-i milă, singuri să ne învrednicim a fi miluiţi de Dumnezeu; şi cine ştie de nu într-o sărăcie ca aceasta petrece iubitul nostru fiu Ioan, despre care nu ştim unde se află? Deci, să facem săracului acestuia aceea ce am voi ca să facă cineva fiului nostru", spunea tatăl său, fără să-l cunoască.
Mai marele peste slujitorii casei i-a făcut, la rugămintea Sfântului, o mică colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani cât a stat la poarta părinţilor, Ioan s-a îmbolnăvit şi, ştiind că i se apropie sfârşitul, a cerut să o vadă pe stăpâna casei, mama sa. Ştiind că mai este puţin timp până la plecare din această lume, i-a spus ei întregul adevăr.
După câteva ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în braţele părinţilor săi, care l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba, şi pe mormântul său au zidit o biserică.
