Tocmai pentru că este o zi specială în care sărbătorim ziua românilor, dar și Ziua Unirii, Realitatea PLUS s-a deplasat în centrul Capitalei, în casa în care a locuit premierul liberal pe parcursul vieții sale. Vorbim despre o clădire încadrată în Patrimoniul Național și care aparține acum de Academia Română.
Primul lucru care îți sare în ochi odată ce ajungi aici este faptul că clădirea este acoperită cu graffiti. E un lucru izbitor care ne duce mai degrabră cu gândul la o clădire părăsită, nicidecum la una încadrată în Patrimoniul Cultural.
Dacă ne apropiem puțin, vedem fațada care este umezită, scorojită, plină de mucegai, cu bucăți care se rup pur și simplu la o simplă atingere. De altfel, pe fațadă sunt anunțuri pe care scrie "Atenție, cade tencuiala!"
Nici acoperișul clădirii nu arată mai bine. Este făcut bucăți, practic. O bucată din burlan atârnă și în momentul de față, iar acoperișul pare că stă să cadă în capul unui trecător.
Așa arată la noi în țară un monument, o clădire de patrimoniu în care a trăit nu doar un premier al României, ci unul dintre cei mai importanți premieri din istoria României. Vorbim despre premierul Unirii, cel care a unit această țară.
Clădirea nu este semnalizată nicăieri ca fiind una de patrimoniu.
În plus, într-un colț pot fi văzuți câțiva saci de gunoaie, lăsați în ploaie, după zeci de ani în care nimeni nu s-a ocupat de clădire. Nimeni nu a reabilitat clădirea.
Din păcate nu s-a putut intra înauntru pentru a se vedea interiorul clădirii, însă cu siguranță nici acolo lucrurile nu stau mai bine.