Actual· 3 min citire

România nu vrea schimbarea tratatelor europene, propusă de Ursula von der Leyen - De ce se opun 13 țări din UE

România nu vrea schimbarea tratatelor europene, propusă de Ursula von der Leyen - De ce se opun 13 țări din UE

România nu vrea schimbarea tratatelor europene, propusă de Ursula von der Leyen - De ce se opun 13 țări din UE

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 mai 2022, 17:58

România și alte 12 țări se opun schimbării tratatelor europene anunțate de Ursula von der Leyen de Ziua Europei.

Jumătate din statele membre UE nu doresc schimbarea tratatelor de funcționare ale Uniunii, așa cum dorește Parlamentul European.

Treisprezece țări din UE se opun declanșării unei proceduri pentru schimbarea tratatelor europene, dorită de Parlamentul European, președintele francez - Emmanuel Macron și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a face Uniunea mai eficientă. Documentul vine la câteva zile după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care susține că revizuirea Tratatelor este necesară pentru implementarea propunerilor Conferinței privind Viitorul Europei. Modificările au fost votate deja de Legislativul UE pe 4 mai, după ce Conferința privind Viitorul Europei a votat 49 de propuneri în acest sens, la sfârșitul lunii aprilie.

"Nu suntem favorabili unor tentative neanalizate și premature vizând lansarea" unei astfel de proceduri, scriu aceste țări, între care Polonia, România și Finlanda, potrivit unui text difuzat luni pe Twitter de Suedia, de asemenea semnatară a scrisorii de repingere, relatează Agerpres.

Cele 13 state membre susțin că "nu exclud nicio opțiune în acest stadiu" dar că vor să studieze mai întâi propunerile de reformă prezentate liderilor UE după dialogul cetățenesc.

Țările care se opun acestei perspective atrag atenția asupra riscului unei "pierderi de energie" și estimează că o revizuire a tratatelor "nu a fost niciodată un obiectiv" al Conferinței.

"Avem deja o Europă care funcționează" după cum au arătat-o pandemia de COVID-19 și răspunsul la invazia rusă în Ucraina și "nu trebuie să ne grăbim pentru a face reforme instituționale", avertizează aceștia.

Propunerile cetățenilor "nu trebuie instrumentalizate", adaugă statele semnatare.

Textul a mai fost semnat de Danemarca, Malta, Republica Cehă, Slovenia, Bulgaria, Croația și cele trei țări baltice - Estonia, Letonia și Lituania.

Luni au fost înaintate oficial și propunerile rezultate în urma Conferinței privind viitorul Europei, un amplu exercițiu de consultare cetățenească de un an. Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de inițiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, sau extinderea competențelor UE în materie de apărare sau de sănătate, presupun o schimbare a tratatelor.

UE a transmis această scrisoare, pentru modificarea tratatelor europene, de Ziua Europei și la ceremonia de final a Conferinței privind viitorul Europei. Manifestările de 9 mai au fost marcate cu discursuri în fața Parlamentului European reunit la Strasbourg al președintelui francez, Emmanuel Macron, și al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care au spus că sunt de acord cu o revizuire a tratatelor pentru întărirea UE.

La Strasbourg au fost predate oficial propunerile apărute în cadrul Conferinței privind viitorul Europei, rezultat al unui amplu proces de consultare a cetățenilor UE, care a durat un an, ea debutând tot în plenul Parlamentului European și tot de Ziua Europei, la 9 mai 2021.

Noile prevederi ale tratatului intră în vigoare numai după ratificarea acestora de către toate țările UE, conform procedurii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News