Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European, a fost aleasă marți președintă a Parlamentului European pentru următorii doi ani și jumătate.
Roberta Metsola, care a deținut deja această funcție de la decesul lui David Sassoli în ianuarie 2022, a fost aleasă cu 562 voturi pentru.
Pentru președinția PE a mai candidat marți eurodeputata spaniolă Irene Montero, din grupul Stângii Europene, care a obținut 61 voturi.
Au fost 699 de votanți dintre cei 720 de eurodeputați. Numărul voturilor nule a fost 76.
Ce a spus Roberta Metsola în timpul discursului său în PE
În intervenția sa, Roberta Metsola, care a deținut președinția PE după decesul lui David Sassoli, a pledat pentru continuarea proiectului european, față de care ''pasiunea ei nu s-a diminuat''.
''Doresc să vă rog să-mi acordați încrederea și votul pentru a continua pentru încă doi ani și jumătate. Va trebui să venim cu legi de care cetățenii UE au nevoie. În acest mandat, am înțeles că viitorul este orice altceva decât un dat previzibil. David Sassoli a pus demnitatea oamenilor înaintea oricărui alt obiectiv. Am promis atunci că îi voi onora moștenirea și astăzi reînnoiesc acest legământ'', a spus Metsola.
Potrivit eurodeputatei malteze, Parlamentul European nu trebuie să se teamă să aducă schimbarea, iar în acest context parlamentarismul trebuie să fie consolidat. ''Nu putem accepta ca rolul nostru de europarlamentari să fie diluat'', a accentuat ea.
De asemenea, Roberta Metsola s-a pronunțat pentru reducerea birocrației și simplificarea procedurilor, dar și pentru consolidarea standardelor de integritate în PE, o instituție în care toți membrii trebuie să fie complet răspunzători.
Nu în ultimul rând, Metsola a ținut să sublinieze importanța continuării sprijinului UE pentru Ucraina, țară care din februarie 2022 este ținta unei agresiuni neprovocate și nejustificate din partea Rusiei.