Un restaurant din stațiunile Băile Homorod, județul Harghita, a fost închis de Protecția consumatorului, după ce trei familii din București, care au luat masa acolo, au ajuns la spital.
”În data de 23.02.2025, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Harghita a fost sesizat printr-un apel telefonic de către IPJ Harghita cu privire la un incident petrecut într-un restaurant din județul Harghita. Conform sesizării, trei familii din București, însoțite de trei copii, au luat masa la Restaurantul Lobogo din Băile Homorod. Ulterior, pe drumul de întoarcere spre București, copiii și adulții au început să se simtă rău, fiind nevoiți să oprească într-o unitate spitalicească din județul Brașov (Rupea)”, a transmis, duminică, ANPC, într-un comunicat de presă.
Președintele ANPC Cristian Popescu Piedone a trimis o echipă de control formată din comisari ai CJPC Harghita și CJPC Brașov, pentru a verifica situația de la fața locului.
Controlul a fost efectuat cu prioritate în blocul alimentar al restaurantului respectiv.
Potrivit ANPC, în urma verificărilor, s-au constatat următoarele neconformități:
1. Depozitarea necorespunzătoare a preparatelor culinare finite – Nu au fost respectate temperaturile de păstrare pentru anumite produse alimentare, precum piureul de cartofi, cartofii la cuptor, tocănița de văcuță, mămăliga, gulașul, clătitele și prăjiturile, punându-se astfel în pericol siguranța alimentară.
2. Lipsa etichetelor cu elemente de identificare – Unele produse alimentare din unitate nu erau corect etichetate, fapt ce îngreuna verificarea trasabilității acestora. Printre produsele fără etichetare corespunzătoare s-au identificat șunca, ciolanul, carnea de vită, ceafa de porc și păstrăvul.
3. Utilizarea instrumentarului neprofesional – Au fost identificate deficiențe la echipamentele din bucătărie, inclusiv utilizarea cuțitelor cu nituri, care nu respectă normele de igienă și siguranță.
4. Condiții neigienice în blocul alimentar – S-au găsit coșuri de gunoi fără capac, ceea ce reprezenta un risc pentru menținerea unui mediu igienic adecvat.
5. Lipsa afișării informațiilor obligatorii – Nu erau afișate informațiile referitoare la substanțele cu potențial alergen, conform reglementărilor în vigoare (Regulamentul 1169/2011), precum și valorile nutriționale ale produselor.
S-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea tuturor neconformităților identificate și s-au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 30.000 lei.