Război în Ucraina, ziua 821: SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Razboi in Ucraina
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniție aeriană de precizie și vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.
UPDATE 10:40 - Țările NATO vecine cu Rusia vor să ridice 'un zid de drone'
Cele șase țări NATO vecine cu Rusia au convenit să ridice un 'zid de drone' pentru a-și apăra frontierele de 'provocări', a anunțat vineri guvernul lituanian, transmite AFP.
'Este vorba despre ceva complet nou, un zid de drone care se va întinde din Norvegia până în Polonia. Obiectivul este de a utiliza drone și alte tehnologii pentru a ne proteja frontierele', a declarat pentru agenția BNS ministrul de interne al Lituaniei, Agne Bilotaite, în urma discuțiilor avute cu omologii săi din celelalte două baltice - Letonia și Estonia - și din Finlanda, Norvegia și Polonia.
'Nu este vorba doar despre infrastructuri fizice, sisteme de supraveghere, ci și despre drone și alte tehnologii, care ne-ar permite să ne protejăm contra provocărilor unor țări ostile și să împiedicăm contrabanda', a adăugat ministrul lituanian.
Pe lângă desfășurarea de drone pentru supravegherea frontierelor, aceste țări ar utiliza sisteme pentru interceptarea dronelor inamice.
Ministrul de interne lituanian nu a precizat un calendar pentru acest proiect.
UPDATE 10:05 - SUA anunță trimiterea unui nou pachet de asistență militară de 275 milioane de dolari pentru Ucraina
Statele Unite au anunțat vineri trimiterea unui nou pachet de arme și echipamente militare pentru Ucraina, în valoare de 275 milioane de dolari, pentru "a ajuta trupele ucrainene să respingă ofensiva rusă în apropiere de Harkov", transmit AFP și Reuters, citând un comunicat al Departamentului de Stat.
Materialul, provenit din stocurile armatei americane, include armamente de care Ucraina are "nevoie urgentă", precum muniție pentru sisteme de lansatoare de rachete HIMARS, obuze de artilerie de 155 mm și 105 mm, rachete, sisteme anti-tanc și muniție aeriană de precizie, se menționează în comunicatul Departamentului de Stat
UPDATE 20:40 - Blinken va discuta la o reuniune NATO la Praga despre sprijinul pentru Ucraina, apoi va merge în Republica Moldova
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se va deplasa săptămâna viitoare în Cehia și Republica Moldova, urmând ca la Praga să participe la o reuniune informală a miniștrilor de externe din țările NATO, a indicat vineri Departamentul de Stat într-un comunicat, notează Reuters.
Asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, James O"Brien, le-a declarat reporterilor că reuniunea va pregăti decizii ce vor fi adoptate la summitul NATO din iulie de la Washington.
"Nu anticipăm că va exista o invitație pentru Ucraina de a se alătura NATO, dar credem că va exista o demonstrație substanțială de sprijin față de Ucraina, care acționează pentru a câștiga războiul", a menționat O Brien.
Aceasta va include sprijin NATO pentru construirea viitoarei forțe a Ucrainei și pentru reformele necesare aderării ei la UE și NATO, a indicat el.
Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că Washingtonul se axează pe a face astfel încât ca Ucraina să aibă succes atât pe câmpul de luptă, cât și atunci când va decide să facă pace cu Rusia.
UPDATE 18:50 - Ucraina a refuzat să accepte unele tancuri învechite oferite de Danemarca și Germania
Ucraina a refuzat să accepte unele tancuri de luptă Leopard 1A5 învechite din Danemarca și Germania, din cauza numeroaselor defecte, relatează vineri radiodifuzorul danez DR, citând documente ale Ministerului danez al Apărării.
Primele tancuri urmau să fie livrate în iulie 2023. Cu toate acestea, se pare că expedierea a fost amânată deoarece compania germană din domeniul apărării KMW s-a confruntat cu dificultăți în pregătirea lor, notează The Kyiv Independent.
Doar 20 de tancuri fuseseră livrate până în septembrie anul trecut, scrie DR. După ce le-a primit și le-a inspectat, Ucraina a constatat că 18 din cele 20 de tancuri primite aveau defecte minore sau defecte de funcționare, iar două aveau „defecte mai grave”, conform documentelor citate. De asemenea, unele tancuri ar fi urmat să fie livrate cu tunuri care nu puteau trage.
Ucraina a refuzat să accepte aceste tancuri în toamna anului 2023, transmițând Danemarcei și Germaniei că nu le poate folosi din cauza stării lor proaste.
Ministerul danez al Apărării a confirmat pentru DR că Berlinul a decis să accepte ajutorul mecanicilor danezi. Până în prezent, „peste 90 de tancuri” au fost reparate, dar nu toate au fost livrate.
UPDATE 16:55 - Ucraina susține că a oprit asaltul rus în Harkov
Ucraina a susținut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov și că a început un contraatac în acest sector al frontului, vizitat în aceeași zi de președintele ucrainean Volodimir Zelesnki, transmite AFP.
Rusia a lansat pe 10 mai o ofensivă în regiunea ucraineană de graniță Harkov, unde o ocupat de atunci o serie de localități și a forțat armata ucraineană să-și consolideze acolo trupele desfășurând în zonă rezerve prețioase de trupe și echipamente.
După două săptămâni de lupte, "forțele de apărare ucrainene au oprit trupele ruse" și "desfășoară acțiuni contraofensive", a declarat vineri un ofițer din Statul Major ucrainean, colonelul Igor Prokhorenko.
Acesta a descris situația drept "dificilă", dar "stabilă și sub control" pe sectorul de front din Harkov, unde se dau lupte mai ales pentru controlul asupra orașului Vovceansk, tăiat în două și unde Kievul acuză Moscova de atrocități.
"Inamicul s-a împotmolit complet în lupte de stradă la Vovceansk și a suferit pierderi foarte importante", însă armata rusă continuă să trimită rezerve pentru a continua asaltul, a susținut vineri mai devreme comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski.
UPDATE 13:40 - Reuters: Putin vrea încetarea focului în Ucraina pe actualele linii de front. În caz contrar, este decis să continue ofensiva mizând pe faptul că Occidentul nu va livra suficiente arme Kievului. Nu are planuri pentru teritoriul NATO
Președintele rus Vladimir Putin este dispus să oprească războiul din Ucraina printr-un armistițiu negociat care să recunoască actualele linii de pe câmpul de luptă, au transmis patru surse rusești pentru Reuters, care au precizat, pe de altă parte, că liderul de la Kremlin este pregătit să lupte în continuare, dacă Kievul și Occidentul nu răspund ofertei.
Pe baza cunoștințelor lor despre discuțiile din rândul elitei Kremlinului, două dintre surse au declarat că Putin este de părere că succesele obținute până acum în război sunt suficiente pentru a le vinde ca pe o victorie poporului rus.
Trei surse au declarat că, pe de altă parte, Putin înțelege că orice noi progrese semnificative pe front ar necesita o altă mobilizare la nivel național, pe care nu și-o dorește, iar o sursă, care îl cunoaște pe liderul rus, a reamintit că popularitatea sa a scăzut după prima mobilizare, din septembrie 2022. Convocarea națională la armată a speriat o parte a populației din Rusia, determinând sute de mii de bărbați aflați la vârsta încorporării să părăsească țara. Sondajele au arătat că popularitatea lui Putin a scăzut cu câteva puncte.
UPDATE 12:29 - Șeful FSB: NATO antrenează Chișinăul într-o confruntare militară cu Moscova și Minskul
NATO încearcă să târască Moldova într-o confruntare militară cu Rusia și Belarusul, a avertizat vineri directorul Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, potrivit agenției oficiale TASS.
"Cum funcționează instrumentele de control extern, vedem pe exemplul Moldovei. Autoritățile moldovenești și-au pierdut de fapt independența politică. Mai mult, astăzi Chișinăul se confruntă cu problema abandonării identității sale naționale și a statalității în general", a declarat el.
"Alianța (NATO) antrenează literalmente Republica Moldova într-o confruntare militară cu Rusia și Belarus", a adăugat șeful FSB.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se află vineri în vizită în Belarus.
UPDATE 10:50 - Zelenski cere Vestului să-i permită să atace teritoriul rus cu armament occidental
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut țărilor occidentale să trimită țării sale ajutor militar care să-i permită Ucrainei să atace infrastructuri situate în interiorul Federației Ruse, infrastructuri cu care armata rusă lovește teritoriul ucrainean, informează vineri EFE.
În discursul său către națiune din noaptea de joi spre vineri, Zelenski a condamnat atacurile ruse de joi cu rachete și bombe aeriene dirijate împotriva regiunii de graniță Harkov, în care și-au pierdut viața șapte 7 civili și care au fost lansate de pe teritoriul rus, acuzând deficitul de apărare antiaeriană de care suferă Ucraina și interdicția impusă Kievului de majoritatea aliaților, care nu permit Ucrainei să lovească teritoriul inamic cu arme occidentale.
Atacuri precum cel de joi sunt posibile doar "pentru că Ucraina are încă restricții pentru a se apăra", a avertizat Zelenski, care și-a exprimat regretul că armata sa nu poate "distruge lansatoarele de rachete" cu care Moscova atacă Ucraina de pe teritoriul rus din cauza acestor restricții și a lipsei rachetelor cu rază lungă de acțiune.
Statele Unite, Franța și Regatul Unit au trimis Ucrainei un număr limitat de rachete cu rază lungă de acțiune pe care Kievul le folosește cu succes pentru a distruge ținte militare rusești în teritoriile ucrainene ocupate de ruși.
UPDATE 10:23 - Rusia spune că Ucraina a fost direct implicată în atentatul de la Moscova, dar pentru prima dată recunoaște fără echivoc responsabilitatea Statului Islamic în atacul de la Crocus City Hall
Serviciile secrete militare ucrainene au fost direct implicate în atacul mortal din 22 martie asupra sălii de concerte de lângă Moscova, în care au fost ucise peste 140 de persoane, a declarat vineri șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, Aleksandr Bortnikov, dar pentru prima dată acesta a atribuit în mod clar organizației Stat Islamic comiterea propriu-zisă a atentatului de la Crocus City Hall, relatează AFP și Reuters.
"În cursul anchetei (...), s-a stabilit că pregătirile, finanțarea, atacul și retragerea teroriștilor au fost coordonate prin intermediul internetului de către membri ai grupării din provincia Khorasan", ramura afgană a Stat Islamic, a declarat șeful serviciilor de securitate ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, citat de agenția RIA Novosti.
La 22 martie, bărbați înarmați au deschis focul la Crocus City Hall, o sală de concerte situată la periferia nord-vestică a capitalei ruse, înainte de a-i da foc. Atacul s-a soldat cu cel puțin 144 de morți și 360 de răniți, fiind cel mai grav atentat comis în Rusia din 2004 încoace. De atunci, peste 20 de persoane au fost arestate, inclusiv cei patru presupuși atacatori, toți originari din Tadjikistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală care se învecinează cu Afganistanul. Deși atacul a fost rapid revendicat de organizația jihadistă Statul Islamic, autoritățile ruse au continuat să spună că în spatele acestuia se află Ucraina. Kievul a respins întotdeauna în mod categoric orice implicare. La rândul lor, oficialii americani au declarat că au informații care arată că atentatul a fost comis de ramura afgană a rețelei teroriste, Statul Islamic Khorasan.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Forțele Moscovei au bombardat luni de zile orașul Harkov din nord-estul țării și au lansat un asalt terestru în nordul regiunii înconjurătoare la 10 mai, ofensivă despre care Kievul spune că a blocat-o deocamdată pe două linii de atac.
Pachetul include în principal muniții, dar și vehicule concepute pentru a recupera tancurile dezactivate și alte echipamente grele de pe câmpul de luptă, un semn că SUA se așteaptă ca atacurile și pierderile de echipamente să continue.
Reacția Kremlinului după ce SUA au aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina. „Va omorî și mai mulți ucraineni"
Ajutorul în armament, care ar putea fi anunțat chiar vineri, va recurge la prerogativa prezidențială de retragere, care îl autorizează pe președinte să transfere articole și servicii din stocurile americane fără aprobarea specifică a Congresului în timpul unei situații de urgență.
Atunci când a aprobat un pachet suplimentar de ajutor de 95 de miliarde de dolari, destinat cu precădere Ucrainei, Israelului și Taiwanului, Congresul a autorizat diverse forme de ajutor pentru Ucraina în valoare de 60,8 miliarde de dolari, inclusiv articole din cadrul autorității prezidențiale de retragere a fondurilor în valoare de 8 miliarde de dolari.
Analiștii militari se așteptau la o creștere a portofoliului de comenzi al RTX, alături de alte companii importante care primesc contracte guvernamentale, precum Lockheed Martin, General Dynamics și Northrop Grumman, în urma adoptării legii suplimentare de cheltuieli.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























