Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, joi, că se gândește la o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, care ar trebui, în mod normal, să intre în vigoare de la începutul anului viitor, după ce ideea creșterii salariului minim a fost agreată de patronate, sindicate și instituțiile statului.
,,Salariul minim este o prioritate zero pentru Guvern și un mare pas înainte comparativ cu modul în care s-au comportat alte guverne până acum. De obicei, majorarea salariului minim intră în vigoare la începutul anului viitor. De la 1 ianuarie, în mod normal, trebuie să avem o majorare a salariului minim. Eu mă gândesc la o majorare semnificativă a salariului minim întrucât creșterile de prețuri sunt mult peste ce s-a întâmplat în România în ultima perioadă", a declarat Raluca Turcan, într-o conferință de presă.
Ministrul a subliniat că pentru a răspunde problemelor de pe piața muncii, este nevoie de creșterea salariului minim în România, întrucât nivelul actual nu este doar insuficient, ci este și factor generator de migrație, informează Agerpres.
,,Sunt probabil cel mai pro ministru pentru creșterea salariului minim în România. Românii noștri aleg să plece în străinătate din cauza salariului și datorită serviciilor de care beneficiază în alte țări. Nu mai putem accepta și duce cu toții, ca societate, acest nivel al salariului minim. Pentru prima dată, într-un guvern, într-un mandat de opt luni, la aceeași masă, patronate, sindicate, instituții ale statului, am reușit să agreăm că salariul minim trebuie să crească.
Această creștere trebuie să fie făcută predictibil și cât mai repede astfel încât mediul economic să poată să-și pregătească activitatea pe anul următor și, de asemenea, să nu fie făcută subiectiv, la presiunea diferiților factori, ci ancorată în niște indicatori economici astfel încât și în anii următori să putem evalua cum va evolua salariu minim", a spus ministrul Muncii.
Ea a menționat faptul că toate confederațiile patronale au ajuns la concluzia că salariul minim trebuie crescut și s-a agreat, atât în discuțiile cu primul-ministru, cât și în discuțiile cu patronatele și sindicatele, ca până la finalul lunii octombrie să existe o primă formă de negociere a nivelului de salariu minim.
În opinia ministrului, probleme principale sunt nivelul de salarizare, lipsa forței de muncă, "acută și deja cronică", pentru cele 40.00 de locuri de muncă "oferite pe masă" și pentru 200.000 de cereri de locuri de muncă, dar și pregătirea potențialilor angajați, adesea deficitară.