Prințesa de Wales și-a cerut scuze „pentru orice confuzie” pe care a provocat-o fotografia sa de Ziua Mamei, după ce cinci agenții foto au retras imaginea din cauza unor probleme de editare, scrie BBC.
Într-o declarație postată pe rețelele sociale ale Palatului Kensington, Catherine spune: "La fel ca mulți fotografi amatori, experimentez ocazional cu editarea".
"Vreau să-mi exprim scuzele pentru orice confuzie pe care a provocat-o fotografia de familie pe care am împărtășit-o ieri. Sper că toți cei care au sărbătorit au avut o Zi a Mamei foarte fericită", spune prințesa.
Fotografia fusese făcută de soțul ei, prințul William, și postată pe rețelele sociale ale Palatului Kensington. Imaginea a fost imediat inclusă pe prima pagină a mai multor ziare și site-uri naționale, inclusiv BBC News, și a fost folosită în buletinele de știri de la televiziuni.
Însă la scurt timp, cele mari agenții fotografice internaționale, care preluaseră poza în portofoliile lor, au anunțat că retrag imaginea din cauza suspiciunilor că ar fi fost editată.
Like many amateur photographers, I do occasionally experiment with editing. I wanted to express my apologies for any confusion the family photograph we shared yesterday caused. I hope everyone celebrating had a very happy Mother’s Day. C
— The Prince and Princess of Wales (@KensingtonRoyal) March 11, 2024
Fotografia a stârnit cu atât mai mult interes cu cât a fost prima imagine cu prințesa Catherine care a fost făcută publică de la operația sa abdominală din ianuarie care presupune o lungă recuperare. Kate nu mai fusese văzută în public de la Crăciun.
Fotografia o arată pe prințesă stând jos, înconjurată de Prințesa Charlotte, Prințul Louis și Prințul George, acesta din urmă având brațele înfășurate în jurul gâtului mamei. Imaginea a fost postată pe conturile sociale ale Prințului și Prințesei de Wales, cu un mesaj din partea lui Catherine care spunea "Vă mulțumim pentru urările voastre amabile și pentru sprijinul continuu din ultimele două luni. Vă doresc tuturor o Zi a Mamei fericită".
Însă după ce au preluat-o în portofoliile lor pentru clienți, agențiile Press Association, Getty Images, AFP, Reuters și Associated Press au retras, duminică, după câteva ore, fotografia, sugerând că a fost editată, ceea ce a reaprins zvonurile cu privire la prințesa Catherine și la sănătatea ei.