Polițiștii au întocmit un dosar penal după publicarea imaginilor șocante cu o elevă cu nevoi speciale a fost umilită de două colege la Liceul Alimentar din Timișoara. Cele două adolescente sunt acuzate de lovire și alte violențe, potrivit Inspectoratului de Poliție Timiș. Conducerea liceului a fost demisă.
Deciziile vin după ce marți au apărut imagini în mediul online în care două eleve de la Liceul Alimentar, din Timișoara umilesc o colegă cu nevoi speciale. În înregistrarea video se aud și mai mulți băieți care, cel mai probabil, filmează momentul agresiunii.
„În urma apariției în mediul online a unor imagini video care surprind scene de violență în cursul zilei de ieri, în care o minora în vârstă de 15 ani a fost agresată de către alte 2 adolescente de 15 și 18 ani, vă comunicăm faptul că la nivelul Secției 4 Poliție Urbană Timișoara se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a anunțat IPJ Timiș.
De asemenea, Inspectoratul Școlar Timiș a anunțat că cei doi directori ai liceului au fost demiși din cauza acestui grav incident.
„Astăzi am decis eliberarea din funcție a conducerii Liceului Alimentar, directorul și directorul adjunct, unde a avut loc incidentul. Am obținut avize pentru nominalizarea a doi directori acolo. A avut loc audierea celor în cauză de către Poliție, care a deschis un dosar penal, după autosesizare. Mâine vor avea loc cercetarea faptelor atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice care au fost implicate în acest incident. Am convocat comisia județeană antiviolență la nivelul județului pentru a gândi activități astfel încât în cele trei săptămâni care au rămas până la finalul anului să găsim soluții la valul de violență din unitățile de învățământ. Nu ne cramponăm de nimic și luăm măsurile cele mai bune pentru securitatea elevilor și părinților”, a declarat Marin Popescu, inspector-șef în cadrul ISJ Timiș.Caz șocant, în Timișoara: ELEVĂ cu nevoi speciale, victima unui caz GRAV de bullying, în clasă - VIDEO