Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” anunță că a realizat prima sa prelevare de cord, de la o tânără de 20 de ani aflată în moarte cerebrală, inima fiind transplantată la Spitalul Floreasca. Rinichii și ficatul au ajuns la Institutul Clinic Fundeni, iar țesuturile osoase și tendinoase recoltate au fost predate către Banca de Os a Spitalului Clinic Colentina, de unde vor fi distribuite conform solicitărilor. Echipa medicală de la Spitalul Fundeni a avut un rol important în procedură.
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a realizat, vineri, prima prelevare de cord din istoria sa medicală în Programul Național de Transplant, procedură care s-a derulat în cadrul protocolului de prelevare multi-organ și multi-țesut.
Potrivit unui comunicat de presă al spitalului, donatorul a fost o pacientă internată în stare critică în Secția ATI, în vârstă de 20 de ani, declarată în moarte cerebrală, pe baza diagnosticelor formulate de o echipă medicală multidisciplinară, conform protocoalelor naționale în vigoare. Familia tinerei și-a dat acordul pentru donarea de organe.
Procedura de prelevare a început vineri dimineață, fiind realizată de echipe specializate de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca (București), condusă de profesorul universitar dr. Horațiu Moldovan, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Tg Mureș (profesor universitar dr. Horațiu Suciu), Institutul Clinic Fundeni, pentru recoltarea organelor interne (rinichi și ficat), rinichii fiind prelevați de echipa condusă de dr. Mihai Adrian Dobra, recoltarea ficatului fiind realizată și sub coordonarea dr. Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant, și de la Spitalul Clinic Colentina, pentru recoltarea de țesut osos, tendinos și cartilagii, condusă de dr. Ștefan Păun.
„După prelevare, cordul a ajuns să fie transplantat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, aceasta reprezentând o realizare a echipei medicale – reluarea activătății de transplant cardiac după o perioadă de 20 de ani de întrerupere. Rinichii și ficatul au ajuns la Institutul Clinic Fundeni, iar țesuturile osteo-tendinoase recoltate au fost predate către Banca de Os a Spitalului Clinic Colentina, unde acestea sunt carantinate, validate, stocate și apoi distribuite (conform cererilor de solicitare), către clinicile de ortopedie și traumatologie a spitalelor cu care Banca are încheiate protocoale de colaborare”, se arată în comunicat.
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” a obținut, în februarie 2014, acreditarea Ministerului Sănătății, prin intermediul ANT, pentru desfășurarea activități de prelevare și transplant țesut osos, tendinos și cartilagii, precum și pentru activitatea de prelevare organe, țesuturi și celule umane, în scop terapeutic, fiind, până la acest moment, singura instituție medicală din rețeaua Ministerului Apărării Naționale care poate desfășura astfel de proceduri.
Prima prelevare multi-organ și multi-țesut realizată în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” a avut loc în 8 decembrie 2015.