Actual· 2 min citire

Prețurile apei îmbuteliate se vor majora cu 20%. Pe cine dau vina producătorii

Apa la sticlă se va scumpi. Foto/Profimedia

Apa la sticlă se va scumpi. Foto/Profimedia

Publicat17 sept. 2021, 12:39
SursăRealitatea

Producătorii de apă de izvor vor majora cu 20% prețurile apei îmbuteliate. Aceștia spun că o parte din scumpirile de la energie, ambalaje și combustibili vor fi transferate către consumatorul final.

 Producătorii de apă de izvor vor majora cu 20% prețurile apei îmbuteliate, fiind nevoiți să transfere către clienții finali o parte din costurile suplimentare provocate de creșterea prețurilor la energie, ambalaje și combustibili, se menționează într-un comunicat remis vineri de Asociația Producătorilor din Industria Apei (APRIA).

Producătorii de apă de izvor spun că nu mai pot menține actualul nivel al prețurilor. Scumpirile din ultimul an la energie, ambalaje și combustibili pun o presiune mare asupra sustenabilității afacerilor. Prin urmare, în această perioadă, are loc o recalibrare a nivelului de preț, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienții finali.

”Membrii Asociației Producătorilor din Industria Apei (APRIA) au fost tot timpul atenți la nevoile clienților, investind în calitate și în eficientizarea proceselor de producție pentru a oferi cea mai bună apă la cele mai bune prețuri. Din păcate, scumpirile uriașe din ultima perioadă nu mai au cum să fie acoperite în integralitate de producători, așa că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a prețului cu 20%", se precizează în comunicatul APRIA.

Producătorii de apă îmbuteliată plătesc în acest an facturi de energie electrică cu 90% mai mari față de 2020, prețul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% și, în plus, a crescut cu aproape 50% prețul ambalajelor (PET-uri, carton, folie), argumentează Asociația Producătorilor din Industria Apei.

De asemenea, membrii APRIA resimt și presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investițiilor majore realizate în ultimul timp, evoluția acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare, potrivit comunicatului asociației patronale.

Membrii Asociației Producătorilor din Industria Apei vor continua să investească în utilaje de ultimă generație pentru a crește gradul de eficiență și se vor orienta spre soluții inovatoare de producție și utilizare a energiei, subliniază APRIA.

Totuși, reprezentanții Asociației Producătorilor din Industria Apei consideră ca efortul lor trebuie să fie dublat și de acțiuni ale autorităților, care să sprijine companiile care produc în România și să încurajeze demersurile care își propun realizarea unor activități economice sustenabile, se menționează în comunicatul APRIA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News