În ceea ce privește mașinile noi prezente pe platformă, prețul a înregistrat o creștere medie de peste 6%, evidențiind interesul sporit al utilizatorilor. În același timp, prețurile mașinilor mai vechi au crescut cu aproximativ 4%, indicând o stabilitate notabilă în segmentul vehiculelor rulate.
La finalul anului 2022, prețul mediu al mașinilor listate pe platformă a înregistrat o creștere semnificativă, de 3% față de începutul anului 2022 și o impresionantă creștere de 18% față de decembrie 2021. Această evoluție arată că mașinile second-hand au intrat pe piață cu prețuri mai ridicate la începutul anului 2022, cu fluctuații minime pe parcursul întregului an. Comparativ cu sfârșitul lui 2020, prețul mediu al mașinilor a cunoscut o creștere de aproape 50%, în 2022.
Prețurile medii s-au schimbat în mod diferit pe diverse categorii de automobile
SUV-urile au înregistrat creșteri moderate, cu mici variații influențate de cererea constantă și oferta amplă. În 2023, SUV-urile au reprezentat aproape 36% din totalul anunțurilor, comparativ cu 32% în 2022, indicând o popularitate în creștere pentru acest model de caroserie.
Ciolacu, despre Boloș, după contrele pe majorarea pensiilor: E mai supărăcios!
Pentru mașinile diesel, prețurile au crescut ușor, posibil din cauza regulilor stricte privind emisiile și trecerii la vehicule cu motoare pe benzină sau electrice, care au câștigat teren. Volkswagen, Audi și BMW au rămas cele mai căutate mărci diesel.
În schimb, prețurile mașinilor cu motoare pe benzină au avut oscilații semnificative, în parte din cauza competiției intense și a cererii ridicate. Volkswagen, BMW și Audi au continuat să fie pe primele poziții în topul căutărilor.
Mașinile Cabrio, Mini și Combi au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri, din cauza naturii lor de nișă, a costurilor de design și disponibilitatea limitată.
Platforma arată că în primele 9 luni ale anului acesta au fost peste 100.000 de mașini declarate vândute pe site-ul propriu, cu o valoare medie de 20.000 de euro.
Evoluția mărcilor și a modelor auto
Din perspectiva mărcilor, pe platformă, Dacia, Skoda și Toyota au înregistrat creșteri notabile în volum și și-au consolidat poziția în topul celor mai căutate branduri.
Primăria Capitalei n-a aprobat bugetul STB. Salariile angajaților, în pericol
Referitor la modele specifice, Dacia Duster (10% din Top 10 cele mai căutate mașini), Skoda Octavia și Dacia Logan au înregistrat cele mai importante creșteri de popularitate pe platformă. Aceste vehicule au devenit din ce în ce mai căutate și au atras atenția cumpărătorilor, consolidându-și poziția în topul preferințelor.
În top 10 cele mai vizualizate mărci de mașini rulate, pe primul loc se află BMW, cu peste 400.000 de vizualizări unice, urmat de Volkswagen (355.050 vizualizări unice), Audi (340.005), Mercedes-Benz (324.566), Skoda (172.133), Ford (169.101), Renault (159.447), Dacia (141.270), Volvo (126.168), Toyota (125.441).
Cele mai vizualizate modele ale mărcilor auto sunt Hyundai Tucson și Suzuki Vitara la categoria mașinilor noi, BMW seria 3 și Volkswagen Golf, la categoria mașinilor second-hand.
De asemenea, mașinile eco sunt din ce în ce mai prezente în ofertele dealerilor. Printre cele mai căutate mărci se află Toyota (cu 650 de mașini eco în oferta dealerilor), cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E și GLC (189 de mașini); Dacia Spring (97 de mașini); BMW Seria 5 (83 de mașini) sau Ford Kuga (82 de mașini).
Creșterea prezenței mașinilor electrice
Datele relevante arată că ponderea mașinilor electrice a crescut cu 67, în 2023, ceea ce reprezintă un indicator clar al interesului tot mai mare al consumatorilor pentru vehiculele electrice. Acest fenomen este, în parte, rezultatul maturizării pieței de autovehicule electrice, precum și a eforturilor companiilor producătoare de a dezvolta modele mai accesibile și cu o autonomie mai mare.
Printre cele mai prezente mărci și modele de mașini eco, în ofertele dealerilor, se află Toyota (cu 650 de mașini eco în oferta dealerilor), cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E și GLC (189 de mașini); Dacia Spring (97 de mașini); BMW Seria 5 (83 de mașini) sau Ford Kuga (82 de mașini). Dacia Spring intră direct în top 5 mașini eco din oferta dealerilor, deși anul trecut nu se afla nici printre primele 10 modele de mașini verzi comercializate de dealeri.