Rusia, care așteaptă autorizarea unui potențian vaccin anti-Covid de către autoritățile de reglementare luna aceasta, s-a oferit să i-l furnizeze Filipinelor sau să intre în parteneriat cu o companie locală pentru a-l produce.
”Îi voi spune președintelui Putin că am încredere uriașă în studiile Rusiei privind combaterea Covid și cred că vaccinul pe care îl produce este foarte bun pentru umanitate. Pot fi primul pe care pot experimenta”, a spus Duterte în anunțul public în care a transmis că țara sa este pregătită să colaboreze cu Moscova în faza de testare, producție și aprovizionare a vaccinului.
Cursa globală de dezvoltare a unui vaccin împotriva coronavirusului a creat îngrijorări că viteza și prestigiul național ar putea compromite normele de siguranță în unele țări.
Luna trecută, Duterte a făcut apel la China să facă din țara sa o prioritate dacă va dezvolta un vaccin, pe fondul îngrijorărilor despre disponibilitatea lui în țările aflate în curs de dezvoltare.
Filipine este printre cele mai afectate țări de pandemie din Asia, cu un număr total de infectări de peste 136.640. Luna aceasta, autoritățile au reinstituit carantina în capitala Manila, pentru două săptămâni. Președintele Duterte a anunțat că va mobiliza armata pentru a se asigura de respectarea măsurilor în cazul în care pandemia scapă de sub control, informează hotnews.ro