Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este cercetat disciplinat, după ce a scris pe Facebook că nu va cerceta și sancționa cetățenii pentru neconformitatea măștilor purtate.
Polițistul este cercetat de Biroul Control Intern din cadrul IPJ Constanța după ce a aunțat pe contul său de Facebook că nu va cerceta conformitatea măștilor, motivând că nu are pregătirea necesară și această atribuție nici nu este trecută în fișa postului.
„Eu unul……. indiferent de orice dispoziție dată de șefii ierarhici NU VOI CONTROLA ȘI NU VOI SANCȚIONA nici un cetățean român privind autenticitatea măștii purtate. NU am pregătire de specialitate, NU există bază legală în fișa postului meu, NU am pregătire medicală de specialitate”, a spus polițistul, care este agent șef principal de Poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Reamintim că începând cu ziua de 8 ianuarie este obligatorie purtarea măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul. Acestea trebuie purtate în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Astfel, măștile textile nu mai sunt permis.