Actual· 4 min citire

Peste 460 de blocuri din Capitală rămân FĂRĂ apă caldă și caldură. Mii de bucureșteni vor fi nevoiți să doarmă în FRIG nopțile următoare

Peste 460 de blocuri din București rămân FĂRĂ apă caldă și caldură. Anunțul Termoenergetica

Peste 460 de blocuri din București rămân FĂRĂ apă caldă și caldură. Anunțul Termoenergetica

Publicat27 ian. 2025, 11:10
Actualizat27 ian. 2025, 11:13

Peste 460 de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă și căldură în următoarele zile, din cauza lucrărilor de reabilitare pe conductele rețelei termice, a transmis, luni, Termoenergetica într-un comunicat.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de reabilitare pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală, care impun sistarea furnizării apei calde și căldurii în sute de blocuri.

  
Potrivit companiei, vor fi efectuate următoarele intervenții:

1.      Rețeaua termică primară - conductă Dn 400mm, în zona Bulevardelor Ion Mihalache și Mareșal Averescu din Sectorul 1. Se vor executa lucrări programate în cadrul proiectului POIM (lucrare efectuată de către firma Elsaco), care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 3 puncte termice (30 blocuri și imobile) în intervalul 28 ianuarie, ora 08.00 - 29 ianuarie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este din anul 1976, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

2.      Rețeaua termică primară - conductă Dn 500/400mm, în zona Bulevardului Bucureștii Noi și Calea  Griviței din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de reîntregire a rețelei termice care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 3 puncte termice (11 blocuri și imobile) în intervalul cuprins între 28 ianuarie, ora 09.00 - 29 ianuarie 2025, ora 23.30. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1971, această porțiune de rețea având aproape 55 de ani de funcționare.

3.      Rețeaua termică primară - conductă Dn 600mm, în zona străzii Ion Berindei din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului SACET – Obiectiv 4, Lot 4, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 9 puncte termice (136 blocuri și Spitalul Fundeni) până în data 29 ianuarie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1969, această porțiune de rețea având peste 55 de ani de funcționare.

4.      Rețeaua termică primară - conductă Dn900mm în zona Șoselei Mihai Bravu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud – Lot 1 – Obiectiv 4 -  tronson C4MB – CM43", care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 5 puncte termice (79 blocuri) până în data de 30 ianuarie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987, această porțiune de rețea având 37 de ani de funcționare.

5.      Rețeaua termică primară - conductă Dn 1000mm, în zona străzii Stirului și a Șoselei Mihai Bravu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud – Lot 1 – Obiectiv 1 -  tronson CS5 Bobocica – C4MB", care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire către 6 puncte termice (126 blocuri și 2 industrii) până în data 30 ianuarie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1975, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

6.      Rețeaua termică primară - conductă Dn 500mm, în zona Șoselei Oltenița din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și căldură către 2 puncte termice (31 blocuri) și un agent economic, până în data de 29 ianuarie 2025, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1992, această porțiune de rețea având aproape 35 de ani de funcționare.

7.      Rețeaua primară racord - conductă Dn 100mm în zona străzii Brașov din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de remediere a unei avarii prin înlocuirea conductei de tur/retur, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 2 puncte termice (49 blocuri) și un agent economic, până în data de 28 ianuarie 2025, orele 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei corespunzătoare racordului menționat este anul 1977, această porțiune de rețea având aproape 50 ani de funcționare.

”Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, a transmis compania.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News