Peste 2.000 de arădeni plătesc "taxă pe paragină", adică un impozit majorat cu 500% pentru că imobilele pe care le deţin sunt în stare de degradare şi pot pune în pericol trecătorii, pe lângă faptul că afectează imaginea oraşului, fiind colectaţi în plus la bugetul local aproximativ două milioane de lei.
Potrivit informaţiilor transmise vineri, de Primăria Arad, la solicitarea Agerpres, cu privire la aplicarea acestui supraimpozit în ultimii cinci ani şi la efectele produse, doar 193 de proprietari somaţi să îşi reabiliteze clădirile au făcut toate demersurile legale pentru a obţine de la municipalitate autorizaţia de construire. Dacă în 2019 erau emise 52 de autorizaţii, în fiecare an numărul lor a scăzut, pentru ca în 2023 să fie emise jumătate, adică 25.
Mobilizare impresionantă pentru a căuta un câine disparut. Sute de bucureșteni depun eforturi pentru găsirea lui Patrocle
Primăria precizează însă că în toţi aceşti cinci ani, doar în 49 de cazuri s-a şi făcut recepţia la terminarea lucrărilor.
Începând cu anul 2019, de când se aplică în Arad 'taxa pe paragină', 2.378 persoane fizice şi 137 persoane juridice au fost supraimpozitate de municipalitate. Astfel, s-a adus în plus la bugetul local suma de 1.925.318 lei.
De ce fac burtă bărbații care consumă alcool. Un medic explică mecanismul, pe înțelesul tuturor
Înainte se înceapă aplicarea impozitului majorat, Primăria Arad a inventariat toate clădirile şi terenurile, fiind constatate degradări majore la sute de faţade din zona arhitecturală şi istorică a oraşului, unde există numeroase palate de pe care adesea se desprind tencuieli sau ornamente.
Administraţia locală a început în 2017 să transmită somaţii proprietarilor de clădiri degradate, pentru ca aceştia să aibă timp să ia măsuri înainte de aplicarea supraimpozitului de 500%. Astfel, în şapte ani, au fost transmise 3.688 de somaţii, cele mai multe în anul 2017, respectiv 1.179.
Potrivit Codului Fiscal, pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan, Consiliul Local poate majora impozitul cu până la 500 la sută.
Primul transplant de rinichi de la porc la om a fost realizat cu succes