Musulmanul și călugărul
Un judecător musulman a invitat odată la el acasă un călugăr ortodox. Era vremea cinei și, după ce familia magistratului islamic s-a așezat la masă împreună cu oaspetele lor, judecătorul l-a întrebat pe monahul creștin: Te rog, omule bun, luminează-mă. Eu sunt musulman și caut să-mi trăiesc viață după legea religiei mele. Judec cu dreptate pe cât e posibil omenește, nu primesc mită, îi hrănesc pe cei săraci, mă rog și postesc după puterile mele. În tot ce fac, încerc să-mi trăiesc viață cinstit și conform voinței lui Dumnezeu. Dacă voi merge pe linia această, voi moșteni Împărăția cerurilor?
Monahul, uimit de virtuțile musulmanului, l-a întrebat:
Judecătorule, ai copii?
Am, a aprobat magistratul.
Dar servitori, ai în casă ta?
Da, desigur, am și servitori.
Te rog să-mi spui care dintre ei, copiii sau slugile tale, te ascultă mai mult?
Servitorii, bineînțeles. Ei sunt atenți la cea mai mică dorință a mea și sunt gata s-o împlinească fără crâcnire. Dar copiii mei sunt uneori neascultători și încăpățânați, câteodată nu mă înțeleg cu ei fiindcă ies din voia mea, spuse zâmbitor omul legii.
Cu toate acestea, atunci când vei îmbătrâni și va trebui să părăsești acest pământ, cine te va moșteni, copiii sau slugile tale?, continuă călugărul cu întrebările lui.
Fără îndoială, copiii mei, a exclamat musulmanul.
Vezi, judecătorule, la fel este și cu Împărăția cerurilor. Poți fi un servitor, o slugă exemplară, dar numai fiii sunt moștenitorii. Și singura cale pentru a dobândi înfierea cea duhovnicească este prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria prin voința Tatălui.
Citește mai multe pe realitateaspirituala.net.
