Parlamentul bulgar a adoptat miercuri cu o largă majoritate un amendament la Legea Educației, care interzice propaganda LGBT în școli.
Inițiatorii revizuirii legislative au subliniat necesitatea unei astfel de legiferări rapide din cauza unei "normalizări inacceptabile a orientării sexuale netradiționale" printr-o "propagandă" aflată în prezent în desfășurare.
În urma adoptării amendamentului, Legea Educației va interzice în școlile bulgare "propaganda, promovarea sau incitarea în orice formă, directă sau indirectă, a ideilor și punctelor de vedere relaționate cu orientarea sexuală netradițională și/sau cu determinarea unei identități de gen distinctă de cea biologică".
Amendamentul, propus de partidul naționalist pro-rus Vazrajdane (Renașterea), a fost votat în primă lectură de 154 de deputați, în timp ce 8 au votat împotrivă și alți 9 s-au abținut, dintr-un parlament ce numără în total 240 de deputați.
După acest vot inițial, Partidul Socialist Bulgar, formațiune conservatoare social, care se opune ideologiei de gen și a blocat în anul 2018 ratificarea de către Bulgaria a Convenției de la Istanbul, a cerut un al doilea vot pentru adoptarea definitivă a dispoziției legale.
Deși Bulgaria va avea în toamnă a șaptea rundă de alegeri legislative în ultimii trei ani după ce nici în urma anticipatelor din iunie niciun partid nu a reușit să formeze o coaliție majoritară în parlament, această dispoziție a fost votată de o largă majoritate, din cei 200 de deputați prezenți la a doua lectură 135 votând în favoarea ei, alți 57 au votat împotrivă și 8 s-au abținut.
Printre cei care au votat pentru se numără deputații naționaliști, socialiști și conservatori, în timp ce împotrivă au votat deputații liberali pro-europeni și unii din partidul conservator al fostului premier Boiko Borisov și din formațiunea minorității turce.
În timpul dezbaterilor, susținătorii amendamentului au subliniat că acesta reflectă valorile creștin-ortodoxe și spiritul Constituției bulgare, care precizează că o căsătorie poate fi numai între un bărbat și o femeie.
În schimb, ONG-uri și unele mass-media locale consideră că noua dispoziție legislativă se aseamănă cu legislația în vigoare în Rusia, unde sunt interzise activitățile pro-LGBT, ori cu cea din Ungaria, unde a fost adoptată o lege de protecție a minorilor care interzice în școli materialele despre homosexualitate și în urma căreia Ungaria a primit sancțiuni din partea Bruxellesului.
Vicepreședintele comitetului Helsinki bulgar de apărare a drepturilor omului, Radoslav Stoianov, susține că noua legislație va împiedica transmiterea de "informații științifice" elevilor despre minoritățile sexuale, în timp ce ONG-ul LevFem - care a organizat și o manifestație contra noii dispoziții legislative - invocă la rândul său că aceasta va face imposibilă "orice luptă contra hărțuirii școlare a tinerilor gay, bisexuali, transgenderi sau lesbiene".