Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a criticat joi ritmul lent "inacceptabil" cu care se desfășoară vaccinarea împotriva COVID-19 în Europa, care se confruntă cu "cea mai îngrijorătoare situație epidemică după mai multe luni", informează presa internațională. "Ritmul lent de vaccinare prelungește pandemia", a deplâns filiala europeană a OMS, subliniind că numărul de noi cazuri din Europa a crescut puternic în ultimele cinci săptămâni.
"Vaccinurile sunt cel mai bun mijloc al nostru de a ieși din pandemie. Ele nu doar că funcționează, ci sunt și foarte eficiente pentru a limita îmbolnăvirile. Cu toate acestea, utilizarea acestor vaccinuri este de o lentoare inacceptabilă", a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, citat în comunicat.
"Ca să fiu înțeles: trebuie să accelerăm procesul (de vaccinare), întărind producția, reducând obstacolele în administrarea de vaccinuri și utilizând chiar și ultima doză pe care o avem în stoc", a afirmat el. "În prezent, situația regională este cea mai îngrijorătoare din ce am putut observa după mai multe luni", a mai atenționat responsabilul OMS.
În zona Europa a OMS, care include în jur de 50 de țări, printre care Rusia și mai multe țări din Asia Centrală, numărul de noi decese cauzate de COVID-19 a depășit 24.000 săptămâna trecută și se apropie "rapid" de pragul de un milion de decese, potrivit organizației, citată de Agerpres.
De asemenea, numărul de noi cazuri săptămânale a atins în regiune 1,6 milioane, în condițiile în care în urmă cu doar cinci săptămâni scăzuse sub un milion, subliniază OMS.