Actual· 2 min citire

O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul unui bloc de pe Calea Victoriei. Detaliul care i-a salvat viața

Polițiștii au deschis o anchetă

Polițiștii au deschis o anchetă

Publicat15 apr. 2024, 14:36
Actualizat15 apr. 2024, 15:01
SursăRealitatea plus

Accident grav în zona centrală a Capitalei, pe Calea Victoriei. O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul unui bloc. Micuța a fost transportată de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale. Oameni legii au deschis o anchetă.

Potrivit Realitatea Plus, care citează surse, în apartamentul respectiv se mai aflau tatăl copilei, alți doi frați ai acesteia, cu vârste sub trei ani, și o femeie care avea grijă de copii. Micuța s-a urcat, în joacă, pe pervaz și a căzut în gol. Spre norocul ei, impactul a fost mult atenuat pentru că a căzut mai întâi pe o copertină.

După căzătură, fetița era conștientă, fara leziuni vizibile, dar a fost transportată la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, pentru investigații, având un traumatism cranian.

"În această dimineață, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul unui imobil, situat în Sectorul 1. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, care au constatat că este vorba despre o fetiță, în vârstă de 2 ani, care ar fi căzut de la etajul 1 al blocului", informează un comunicat al DGPMB.

La adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care i-a acordat fetiței primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Cercetările sunt continuate de către Secția 1 Poliție, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News