Totul s-a întâmplat la primele ore ale dimineții când echipa formată dintr-un reporter și un cameraman a fost atacată de câțiva indivizi înarmați și care purtau măști de schi. Aceștia le-au furat jurnaliștilor camera de filmat și mai multe obiecte.
Echipa prezenta un reportaj despre jafurile din zonă, iar pe camera furată se aflau o serie de imagini compromițătoare, potrivit unui reprezentant al televiziunii.
„Au fost amenințați cu arme de foc și jefuiți. În principal, au fost obiecte personale și au luat o cameră de filmat”, a declarat Luis Godinez, vicepreședinte al departamentului de știri al Univision Chicago, citat de Chicago Tribune.
Godinez a spus că echipa de știri filma un reportaj despre jafurile din comunitatea West Town, care urma să fie difuzat la știrile dimineții. El a spus că imaginile filmate se află în camera furată, iar transmisiunea nu a mai ajuns niciodată să fie făcută în direct.
Bărbat tăiat cu maceta, pentru un loc de parcare. Scandal monstru la Brașov
Poliția din Chicago a identificat victimele ca fiind doi bărbați de 28 și 42 de ani. Poliția spune că cei doi se aflau afară când trei bărbați au venit cu un sedan gri și cu un SUV negru. După ce hoții înarmați și-au însușit obiectele de la echipa de știri, au fugit cu mașinile.
Nu au fost raportate victime și nimeni nu a fost reținut, a declarat poliția.
Godinez a spus că Univision Chicago, filiala locală a companiei internaționale de media TelevisaUnivision, nu va dezvălui numele reporterului și operatorului pentru a-i proteja.
Imagini cutremurătoare, filmate de oamenii care au rămas fără locuințe după explozia de la Crevedia
Nu este primul incident de acest fel. La începutul acestei luni o altă echipă a mai fost agresată în timp ce se pregătea să filmeze o conferință de presă.
Echipa de știri din Chicago a fost victima unui incident similar la începutul acestei luni, după ce un operator de la WLS-TV a fost agresat și jefuit în timp ce se pregătea să filmeze o conferință de presă în West Side din Chicago.
Aceste incidente au determinat Asociația Națională a Angajaților și Tehnicienilor din Radio și Televiziune să avertizeze cu privire la amenințările din ce în ce mai mari la adresa siguranței jurnaliștilor care acoperă știrile din oraș.
Autoritățile se gândesc acum să angajeze agenți de securitate care să asigure paza echipelor de pe teren.
Caz halucinant la Ploiești: Un om cu probleme psihice trăia cu un cadavru în descompunere în casă. Polițiștii au rămas stupefiați