Potrivit unor anunţuri de angajare publicate de site-ul de recrutare ejobs, Debenhams angajează director de magazin şi director vânzări departament cosmetice în Bucureşti pentru "viitoarele deschideri de magazine".
Agenţia de presă MEDIAFAX a scris în luna iulie, citând surse din piaţa imobiliară, că grupul britanic revine pe piaţa românească, iar primul magazin ar putea să fie deschis în Bucureşti Mall din Vitan, la un an după ce omul de afaceri Octavian Radu a închis ultimele două magazine ale brandului şi a renunţat la franciză. În Bucureşti Mall a fost deschis şi primul magazin Debenhams în 2007 de către compania RTC Holding, care deţinea franciza la acea vreme.
Debenhams a închis cele 6 magazine pe care le deţinea în România, iar retailerul britanic a anunţat o pierdere contabilă de 3,8 milioane de lire sterline (4,4 milioane euro) în urma închiderii acestora, care funcţionau în franciză, precizând că francizorul local "a eşuat" în contextul condiţiilor "foarte dificile" de pe piaţă.
Omul de afaceri Octavian Radu, care deţinea în perioada de boom peste zece francize ale unor branduri internaţionale de modă, a anunţat anul trecut că renunţă la afacerile în domeniu şi închide magazinele Debenhams.
Radu acuza atunci scăderea puterii de cumpărare în contextul crizei, dublarea suprafeţei mall-urilor în perioada 2008-2012 şi dezvoltarea agresivă pe piaţa românească a unor branduri competitive precum Zara şi H&M.
Ultimele magazine Debenhams din România au funcţionat în centrele comerciale Plaza România şi Bucureşti Mall.
Reţeaua Debenhams cuprinde peste 240 de magazine, în 28 ţări, şi comercializează articole şi branduri în exclusivitate, sub semnătura unor designeri internaţionali.