Noi reguli pentru botez, după tragedia de la Suceava. Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a emis un set de recomandări preoților care oficiază astfel de slujbe. Bebelușii nu vor fi mai fi băgați cu capul în apă, iar preoții tineri ar trebui să fie însoțiți de alții mai experimentați
Incidentul de la Suceava, în care un bebeluș a murit după ce a fost botezat, a stârnit primele reacții în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Arhiepiscopul de Argeș și Muscel a trimis o circulară preoților din județ în care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă. Înalt Preasfințul Calinic povestește că a oficiat puține slujbe de botez în viața sa tocmai pentru că i-a fost frică de fragilitatea nou-născuților.
„Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, care se îndoiește, neapărat el să nu mai facă botezul. Să cheme, că sunt destui colegi, vecini în cuprinsul protopopiatului și este obligatoriu ca să fie însoțit și ajutat”, a comentat IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș și Muscel, la un post TV.
„Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim… Cine acceptă așa ceva, grabă aceasta…nu-i de recomandat, Doamne ferește….Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut mereu și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism”, a mai spus IPS Calinic.