Întrebat dacă și-ar dori ca președintele Klaus Iohannis să ajungă în vârful NATO, Mircea Geoană a spus: „Evident, toți ne-am dori, ca români, să fie în poziție cât mai mari, cum alții se mândresc cu mine, în situația în care mă aflu, nu îmi permite să fiu lider NATO cu stema de România, am stema de România pe tot ce înseamnă suflet și credința mea”.
Referitor la candidatura sa pentru președinția României, acesta a declarat: „Nu mai e mult până voi termina poziția de la NATO și, până atunci, nu încurcăm apele, vreau să fac treabă bună, sunt măgulit că și presa pune întrebări, dar nu pot să spun mai mult, mă gândesc la țara mea și, după ce terminăm aici, vom lua o decizie”.
Interviul integral poate fi urmărit mai jos: