Actual· 1 min citire

Medic oftalmolog, decedat din cauza Covid-19. Nu era vaccinat

Medic oftalmolog, decedat de Covid. Nu era vaccinat. Foto/Inquam

Medic oftalmolog, decedat de Covid. Nu era vaccinat. Foto/Inquam

Publicat20 oct. 2021, 16:27
SursăRealitatea

Un medic oftalmolog de la Spitalul de Urgență din Vaslui a decedat din cauza complicațiilor apărute în urma infectării cu noul coronavirus. Doctorul nu era vaccinat anti-Covid-19.

n medic oftalmolog angajat al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, care activa în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, a decedat după ce s-ar fi infectat cu SARS-CoV-2, el fiind originar din Republica Moldova și nevaccinat împotriva COVID-19.

"În aceste clipe de adâncă tristețe este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu poate umple golul lăsat în sufletele celor apropiați odată cu pierderea ființei iubite. Cu regret trebuie să anunțăm că ne-a părăsit, cel care a fost medic specialist oftalmolog Ciobanu Vladimir, doctor în cadrul Ambulatoriului Integrat al SJU Vaslui. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!", au transmis reprezentanții spitalului pe pagina de Facebook a instituției.

Originar din Republica Moldova, medicul a decedat la Chișinău, el nefiind luat în evidență cu COVID-19 de Direcția de Sănătate Publică Vaslui.

Potrivit reprezentanților spitalului vasluian, bărbatul se afla în concediu încă din luna septembrie și ar fi fost nevaccinat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News