Actual· 2 min citire

Marcel Ciolacu șterge pe jos cu suveranistul vopsit: ”Dacă candidam și eram Victor Ponta, spuneam că și Ciolacu mă susține”

Marcel Ciolacu șterge pe jos cu suveranistul vopsit

Marcel Ciolacu șterge pe jos cu suveranistul vopsit

Publicat14 mar. 2025, 15:03
Actualizat14 mar. 2025, 15:08

Premierul Marcel Ciolacu a șters pe jos cu suvernaistul vopsit și a declarat că ”dacă candidam și eram Victor Ponta, spuneam că și Ciolacu mă susține”.

Liderul PSD a subliniat că toate declarațiile lui Victor Ponta conform cărora primarii social-democrați îl vor susține în cursa pentru Cotroceni fac parte dintr-un joc electoral.

”Toți spun, doamnă, că sunt alegeri. Fiecare își dă cu părerea acum. Fiecare bagă capul în tablou. Ce-l costă pe dânsul să spună acest lucru? Eu, dacă candidam și eram Victor Ponta, spuneam că și Ciolacu mă susține, am vorbit eu aseară cu el. Deci face parte dintr-un joc electoral. E normal”, a declarat Marcel Ciolacu.

Mai mult, premierul României a ținut să precizeze faptul că PSD îl susține pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna mai.

”Partidul Social Democrat îl susține pe domnul Crin Antonescu, de aceea am și venit la Craiova unde am o întâlnire regională cu colegii mei. Începem să construim echipa de campanie și să avem strategia internă a Partidului Social Democrat. De la Craiova o să plec la Teleorman, unde o să am o întâlnire cu zona de sud-est. Și voi continua în toată această perioadă. Chiar mă simt mai bine ținând cont de faptul că nu mai sunt candidat. Și vă spun ceva, o să vedeți că o să fiu și mai eficient”, a transmis Marcel Ciolacu.

În ceea ce privește afirmația lui Victor Ponta potrivit căreia nu îl va păstra premier în cazul în care ajunge la Palatul Cotroceni, Ciolacu a spus: “Nici eu pe dânsul ca și președinte”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News