Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că Guvernul are toți banii necesari pentru a plăti pensiile și salariile românilor, inclusiv pentru profesori.
„Sunt toți banii, măsurați (…). Luni de dimineață, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii… Repet, lucrurile sunt sub control. Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori. Cu adevărat, sunt niște hotărâri judecătorești pe la Justiție în care sunt niște sume, câteodată mă ia și pe mine amețeala, unde nu s-a stat încă, nu au fost recunoscute de către statul român și unde avem aceste discuții. În rest, nu sunt probleme. Nici dacă ar fi, acele sume nu ar fi probleme pentru Guvernul României”, a precizat Ciolacu, vineri, la Palatul Parlamentului.
„La rectificare. În august. Așa se întâmplă an de an. Dar chiar și până în august, dacă există anumite probleme, se pot face modificări. Fiindcă știți că am făcut și anul trecut, și așa am ținut deficitul sub control”, a explicat premierul.
Ciolacu, mesaj public către Piedone: Cred că vom putea să închidem această discuție privind sectoare și primăria generală, spre binele
Marcel Ciolacu a anunțat și faptul că au fost plătite toate sumele alocate pentru înzestrarea armatei.
„Sunt lucrurile chiar într-un echilibru. Cu adevărat, consider că prioritățile românilor au fost investițiile în infrastructură. În rest, și am vorbit și astăzi cu ministrul Apărării și cu vicepreședintele Turciei, îmi doresc ca cât mai multe dintre achizițiile pentru înzestrarea armatei să se producă pe teritoriul României. Asta a fost discuția și cu cancelarul Olaf Scholz și cu cei interesați și cu Ambasada Statelor Unite și veți vedea că se va dezvolta foarte mult industria de apărare în acest an”, a mai spus prim-ministrul României.