România susține adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, aplicat de către Uniunea Europeană, a declarat, duminică, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu.
Șefa diplomației române a participat, până duminică, la Conferința de Securitate de la Munchen, context în care a fost anunțată de moartea disidentului rus Aleksei Navalnîi.
Ea va participa, luni, la Consiliul Afaceri Externe, unde acest subiect va fi abordat.
"Lucrăm la un mesaj comun ca urmare a morții disidentului rus", a afirmat Odobescu.
Aceasta a spus că, la Munchen, "știrea a produs emoție și a fost o reconfirmare a ceea ce se știa: ceea ce poate să facă Rusia, Putin, nu numai în Ucraina, ci din păcate și în Rusia".
Primul rateu epocal al radarelor cu inteligență artificială. Un șofer a fost amendat pentru că „vorbea la telefon”. Ce făcea, de fapt, păgubitul
"Au fost transmise condoleanțe familiei, soția (Iulia Navalnaia - n.r.) a fost prezentă aici, a transmis un mesaj simplu și emoționant și cred că este foarte important să arătăm nu numai solidaritate, dar și să continuăm măsurile de sancționare a Rusiei. În acest sens, se lucrează la un nou pachet de sancțiuni și România susține adoptarea unui nou pachet de sancțiuni", a menționat Odobescu.
Ministrul român a subliniat că, în acest moment, discuțiile pe această temă se concentrează pe consolidarea regimului de sancțiuni. "Să vedem cum putem să ne asigurăm că ele nu sunt eludate, că nu sunt evitate de către anumite state", a completat Odobescu.
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoarea din regiunea arctică, unde efectua o pedeapsă de 19 ani de detenție.
Decesul lui Navalnîi ar putea afecta relațiile Serbiei cu Rusia. Declarațiile incendiare ale președintelui Vucic