Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că nu îi plac declarațiile prin care liberalii își afirmă susținerea pentru unul sau altul dintre candidații la președinția partidului și că unele aspecte ale campaniei interne nu sunt foarte plăcute și nu prea au legătură cu ce înseamnă democrația.
"Vreau să vă spun că mie nu îmi plac declarațiile astea, că eu sunt cu Cîțu, eu sunt cu Orban . Le-am și cerut colegilor mei să fie mai discreți în a spune că sunt cu Orban. Pe de altă parte, sigur că cineva are nevoie să creeze o senzație că are un oarecare sprijin și din cauza asta se dau tot felul de declarații care mai de care mai uimitoare și mai ciudate din partea unor oameni la cere te aștepți cel mai puțin. Eu voi duce toată această campanie așa cum am dus campania din 2017, așa cum a a fost întreaga mea carieră în PNL, mă voi adresa fiecărui membru al partidului arătându-i foarte clar ce voi face pentru PNL, cum voi conduce partidul, care sunt obiectivele, care sunt mijloacele prin care urmăresc atingerea obiectivelor și încercând să îi conving că este în avantajul PNL și al României să mă aleagă pe mine președintele PNL", a afirmat, astăzi, Orban, citat de Agerpres, într-o conferință de presă susținută la Piatra Neamț.
Potrivit acestuia, liberalii sunt într-o competiție pe care nu și-a dorit-o, iar unele aspecte ale campaniei interne "nu sunt foarte plăcute și nu prea au legătură cu ce înseamnă democrația".
"În privința poziționărilor, în conformitate cu prevederile statutare și hotărârea Consiliului Național, suntem în faza în care se organizează adunări generale de alegeri în fiecare organizație locală. (...) După data de 10 august, după alegerea conferințelor județene, începe propriu-zis campania de prezentare a moțiunilor candidaților la funcția de președinte al partidului, iar colegiile directoare județene hotărăsc dacă sprijină un candidat, un alt candidat, sau pe ambii candidați. Chiar și decizia Colegiului Director Județean are în sine un aspect mai degrabă formal. (...) Până la urmă, cum votează oamenii se hotărăște la congres", a mai spus actualul președinte al PNL.
Ludovic Orban și Florin Cîțu sunt, în prezent, singurii candidați înscriși în cursa pentru funcția de lider al liberalilor. Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie.