Pe agenda de discuții a reuniunii se află subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relații dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi combaterea schimbărilor climatice. Totodată, liderii europeni vor aborda şi teme cu privire la relaţiile externe ale Uniunii Europene.
În ceea ce privește pandemia de COVID-19, discuțiile se vor concentra pe aspecte precum: stadiul actual al răspândirii virusului, măsurile de limitare a răspândirii acestuia, impactul economico-social al pandemiei şi necesitatea redresării economice, precum și dezvoltarea de vaccinuri împotriva COVID-19.
Preşedintele Klaus Iohannis va exprima preocuparea cu privire la ritmul accelerat de creștere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la nivel european, context în care va pleda pentru o coordonare sporită între statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, Președintele României va susţine restabilirea, cât mai curând posibil, a celor patru libertăți de circulație în cadrul Pieței Interne a Uniunii şi se va pronunța pentru menținerea deschisă a fluxurilor de aprovizionare între statele membre.
Cu privire la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, liderii Uniunii vor aborda stadiul și perspectivele negocierilor în curs privind viitorul acord de parteneriat dintre UE şi Marea Britanie, precum şi măsurile de pregătire în contextul finalizării perioadei de tranziție, la 31 decembrie 2020.
Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia faptul că implementarea corespunzătoare a Acordului de retragere în toate elementele sale de către autoritățile britanice reprezintă o premisă fundamentală în construirea viitoarei relații a Uniunii cu Regatul Unit. De asemenea, Preşedintele României va evidenția faptul că țara noastră sprijină în continuare încheierea unui parteneriat cuprinzător între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, care să reflecte potențialul strategic al relației dintre cele două părți.
În ceea ce privește tema combaterii schimbărilor climatice, liderii Uniunii vor avea discuții referitoare la propunerea făcută de Comisia Europeană de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până la sfârșitul anului 2030 comparativ cu 1990. Preşedintele Klaus Iohannis va menționa că această propunere va necesita identificarea unor mecanisme adecvate de punere în aplicare, care să fie adaptate nevoilor specifice ale statelor membre. În definirea acestor mecanisme va trebui să se țină cont de eforturile de decarbonizare anterioare, de diferențele între statele membre și de stadiile diferite de dezvoltare ale acestora, astfel încât țările membre ale Uniunii mai puțin prospere să nu fie dezavantajate.
Preşedintele României va sublinia faptul că este important să se mențină un cadru flexibil care să permită statelor membre ale Uniunii să identifice cele mai potrivite soluții pentru asigurarea tranziției verzi. În acest context, Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru dreptul statelor membre de a-şi stabili mixul energetic.
În pregătirea reuniunii din 15-16 octombrie, Președintele României va avea o videoconferință bilaterală cu Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, în cursul zilei de 13 octombrie a.c.