Americanii îi spulberă visul lui Klaus Iohannis de a deveni șeful NATO! Ambasadoarea Statelor Unite la NATO a declarat că țara sa îl susține pe deplin pe Mark Rutte pentru poziția de secretar general al Alianței. La scurt timp, principalele publicații de peste ocean și din Europa l-au desființat pe președintele nostru, despre care au scris că „nu este văzut ca o alternativă reală” și că „nu are nici cea mai mică șansă de succes”. Mai mult, un cotidian francez a scris că modul în care și-a anunțat Iohannis candidatura arată că nu a înțeles nimic și nu are calitățile necesare pentru această funcție.
NATO este în plin proces de numire a unui nou secretar general, după ce mandatul actualului șef, Jens Stoltenberg, va expira la finalul lunii septembrie. În cursă s-au înscris președintele Klaus Iohannis și premierul demisionar al Olandei, Mark Rutte. Ambasadorii celor 32 de țări membre NATO dezbat argumentele pro și contra, însă reprezentanta Statelor Unite a exprimat deja poziția țării sale.
Despre acest aspect, Klaus Iohannis a spus, miercuri, că nu intenționează să se retragă din cursa pentru funcția de secretar general al NATO, considerând că șansele sale sunt "rezonabile".
„Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO și da, sunt câteva afirmații în spațiul public. În continuare, consider că șansele mele sunt rezonabile", a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu președintele Consiliului European, Charles Michel.
El a fost întrebat dacă ia în calcul să se retragă sau să negocieze pentru o altă funcție la nivelul UE în contextul în care unele dintre cele mai influente țări NATO au declarat public că îl susțin pe premierul olandez, Mark Rutte, pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice.
Președintele Klaus Iohannis găzduiește, miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu președintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, la care participă și premierii Belgiei, Ungariei și Croației.