Actual· 3 min citire

Klaus Iohannis cere reexaminarea legii energiei care modifică regimul prosumatorului - Problemele semnalate de președinte

Klaus Iohannis cere reexaminarea legii energiei care modifică regimul prosumatorului - Problemele semnalate de președinte

Klaus Iohannis cere reexaminarea legii energiei care modifică regimul prosumatorului - Problemele semnalate de președinte

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 dec. 2023, 19:06

Președintele României a transmis, marți, Senatului o cerere de reexaminare a legii energiei și gazelor naturale care modifică regimul juridic aplicabil prosumatorilor. Klaus Iohannis atrage atenția asupra unor aspecte ce țin de corelarea unor articole din Legea 123/2012 și a unor probleme legate de claritate a legii, transmite Administrația Prezidențială.

Se atrage atenția și că, potrivit art. 5 din Regulamentul (UE) 2019/943, „toți participanții la piață sunt responsabili pentru dezechilibrele pe care le cauzează în sistem”. Conform reglementărilor europene, derogări sunt permise în cazul instalațiilor de producere a energiei electrice care utilizează surse regenerabile de energie, cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 400 kW.

Pe de altă parte, legea supusă reexaminării prevede că responsabilitatea în materie de echilibrare nu se aplică prosumatorilor cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 900 kW. „Noua limită reglementată reprezintă mai mult decât dublul limitei admise prin regulamentul european, iar prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (4) din Regulament, începând cu 1 ianuarie 2026, limita care prevedea posibilitatea statelor de a institui o astfel de exceptare este și mai redusă, la 200 kW.

Efectul acestei exceptări de la responsabilitatea pentru dezechilibrele cauzate în sistem și transferul responsabilității strict asupra furnizorului, în condițiile reglementate de ANRE, implică costuri suplimentare, suportate de consumatorul final”, se arată în cererea de reexaminare. De asemenea, la art I din legea supusă reexaminării este introdusă definiția compensării cantitative și este reglementată o nouă limită a puterii instalate pentru care furnizorii de energie electrică vor fi obligați să realizeze o compensare cantitativă, respectiv 400 de kW. Administrația Prezidențială atrage atenția asupra faptului că, potrivit normelor tranzitorii, efectul noilor condiții aplicabile privind compensarea cantitativă se va extinde inclusiv asupra contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice deja încheiate între furnizori și prosumatori. „În condițiile în care părțile și-au asumat o serie de drepturi și obligații într-un context determinat și în considerarea capacității efective de aplicare a acestui mecanism, noile reguli privind compensarea cantitativă aplicate și contractelor aflate în curs de derulare ar putea genera o presiune suplimentară asupra uneia dintre părțile contractante, cu consecințe și asupra prețurilor finale”, reiese din cererea de reexaminare.

Actul normativ modifică Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și art. 319 alin. (10) lit. d) din legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. „Legea transmisă la promulgare aduce o serie de modificări regimului juridic aplicabil prosumatorilor prin realizarea distincției între prosumatorul persoană juridică și prosumatorul persoană fizică. Modificările aduse vizează și o serie de norme care reglementează activitatea acestora, precum creșterea limitei de putere instalată pentru care se poate solicita compensare cantitativă la 400 kW, introducerea, în definiția prosumatorului, a posibilității de a stoca energia, de a vinde direct energia unui alt consumator racordat direct la instalația de producție și de a se compensa energia produsă în exces cu cea consumată la alt loc de consum, dacă este la același furnizor și la același operator de distribuție.

Totodată, actul normativ dispune creșterea la 900 kW a limitei puterii instalate a centralei prosumatorului până la care acesta nu plătește dezechilibrele cauzate în rețea”, arată un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

În cererea de reexaminare se atrage atenția asupra faptului că trebuie corelate art. 3 pct. 92 și art. 10 din Legea 123/2012, prin indicarea expresă a pragului de putere până la care acționează noțiunea de prosumator.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News