Efectele inundațiilor devastatoare din sudul litoralului românesc, care aproape au paralizat stațiuni precum 2 Mai sau Vama Veche, sunt rezultatul lipsei de investiții din ultimii 30 de ani, susține ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că ceea ce s-a întâmplat în sudul litoralului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu multe zone inundate și cu pagube materiale produse de ploile torențiale, reprezintă “nepăsarea a zeci de ani a unei autorități locale care nu a făcut nimic pe infrastructura acestor stațiuni”. El consideră că este inadmisibil să îți lași mașina în parcare și să nu o găsești pentru că aceasta se află sub ape sau că a fost luată de ape.
Adrian Câciu a fost prezent, sâmbătă, la Universitatea de Vară a PES activists România, care se desfășoară la Neptun.
El a declarat că autoritatea locală nu s-a implicat deloc în sudul litoralului.”Încercam să îi fac pe cei din Mangalia să înțeleagă că nu mai pot continua așa. Suntem în Neptun, care ține de Mangalia. Autoritatea locală nu s-a implicat absolut deloc în sudul litoralui. Și dacă discutăm de sudul litoralului discut de șapte stațiuni, dacă nu mă înșel, care țin de UAT Mangalia”, a declarat Adrian Câciu.El consideră că trebuie realizat un parteneriat pentru ca litoralul să fie deschis tot anul.”Evident că trebuie un parteneriat dacă vrei să ai, de exemplu, litoralul deschis tot anul. (...) E un parteneriat care trebuie să se nască, construit pe strategia de turism pe care o realizează Radu Oprea, dar împreună cu autoritățile locale și cu antreprenorii privați. Pe de altă parte, la mine s-a schimbat modelul, deja mă urăsc unii colegi de-ai mei subalterni că le-am spus foarte clar, formarea profesională să o facă vara la munte, iarna la mare. Dar nu am unde să îi duc la mare, poate găsim niște hoteluri în Mamaia care sunt deschise tot timpul anului. Dar așa trebuie făcut”, a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.El susține că ceea ce s-a petrecut în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în sudul litoralului reprezintă consecința nepăsării autorității locale care nu a făcut nimic pentru infrastructura acestor stațiuni.”Dacă vedeți exact ce s-a întâmplat aseară sau care este efectul unei întâmplări care a avut o anumită amploare este nepăsarea a zeci de ani a unei autorități locale care nu a făcut nimic pe infrastructura acestora stațiuni. Pe de altă este și inadecvarea pentru că tot de autoritatea locală ține a antreprenorilor care au proprietăți, care au hoteluri, nu au fost obligați de nimeni să își majoreze numărul de locuri de parcare, capacitatea și tot dacă autortatea locală doarme. Dar probabil că prin niște reguli și printr-un parteneriat real, ferm, dar și reciproc avantajos lucrurile astea se pot rezolva. Dacă sunt întâmplări de genul ăsta se întâmplă pentru că cineva nu și-a făcut treaba. Dincolo de hazard. Hazardul natural va exista întotdeauna. Dar este inadmisibil să îți lași mașina în parcare și să o găsești...să nu o găsești, că în prima fază nu o găsești, că nu o vezi, după aia începi să vezi că de fapt ai cam pierdut-o”, a mai declarat Adrian Câciu.Mai multe zone din județul Constanța au fost afectate de ploile torențiale din cursul nopții și din această dimineață. Astfel, au fost inundate locuințe, gospodării, parcări, unele plaje au fost distruse, iar mașinile au fost răsturnate. Cea mai afectată zona a fost cea din sudul litoralului. Unele localități din județul Constanța s-au aflat sub cod roșu de ploi, iar cetățenii au primit mai multe mesaje de Ro-Alert prin care erau avertizați despre producerea acestor fenomene.