Pompierii au intervenit cu cinci maşini de stingere şi o autoscară. În sprijinul echipajelor operative au fost trimise alte două autoscări şi două maşini de stingere de la ISU Timiş.
Purtătorul de cuvânt al ISU Caraș Severin, Adrian Manofu, a declarat, la Realitatea Plus, că nu au fost anunțate victime. ”Incendiul s-a declanșat la mansarda imobilului. Este prematur să ne pronunțăm privind cauzele”, a menționat acesta.