Parchetul de pe lângă Tribunalul București a informat că doi funcționari bancari sunt urmăriți penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva a două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic și fals în înscrisuri sub semnătură private.
În esență, în sarcina primei persoane, funcționar bancar, în vârstă de 25 ani, procurorii au anchetatorii au reținut că în data de 4 februarie 2021, în calitate de funcționar bancar, profitând de faptul că avea cunoștință despre datele personale și bancare ale persoanei vătămate în vârsta de 64 de ani, a procedat la introducerea, fără drept, de date informatice în sistemul informatic al băncii, respectiv nume, prenume, adresa de e-mail și număr de telefon, în vederea activării serviciului de internet banking pe conturile persoanei vătămate, arată un comunicat al Parchetului, citat de Agerpres. După ce a dobândit accesul la serviciul de internet banking a răscumpărat unitățile de fond deținute de persoana vătămată la respectiva unitate bancară, sumele rezultate fiind utilizate pentru transferuri în interes personal.
O badantă româncă din Italia a căzut de la balcon după ce a gustat din tot alcoolul bătrânei pe care o îngrijea
Ulterior, spun procurorii, în perioada 1 noiembrie 2021-11 ianuarie 2023, a accesat, fără drept, contul de internet banking al persoanei vătămate în vârsta de 64 de ani, și a efectuat în mod fraudulos un număr de 140 de operațiuni de transfer de fonduri în conturile sale personale, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 137.286,15 euro și 5.748,38 lei.
În sarcina celei de-a doua persoane, tot funcționar bancar, în vârstă de 28 de ani, procurorii au reținut că în data de 29 aprilie 2022, în calitatea sa de funcționar bancar, profitând de faptul că avea cunoștință despre datele personale și bancare ale persoanei vătămate, a modificat, fără drept, în sistemul informatic al băncii datele informatice aparținând persoanei vătămate cu cele ale inculpatului în vârstă de 25 de ani, respectiv numărul de telefon și adresa de e-mail, în scopul efectuării unor operațiuni financiare frauduloase de transfer de fonduri din conturile bancare ale persoanei vătămate.
"Față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar, ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de persoana în vârstă de 28 de ani, pe o perioadă de 60 de zile, și totodată au propus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul în vârstă de 25 de ani, pe o perioadă de 30 zile, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București", informează Parchetul.
Marcel Ciolacu: „Lucrurile sunt sub control. Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori”