Actual· 2 min citire

George Simion se duce din nou la ÎCCJ unde se judecă contestarea anulării alegerilor depusă de AUR

Goerge Simion ajunge din nou la ÎCCJ. Foto/Arhivă

Goerge Simion ajunge din nou la ÎCCJ. Foto/Arhivă

Publicat10 dec. 2024, 16:22
Actualizat11 dec. 2024, 10:50

Președintele AUR nu se lasă și va merge, din nou, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde se judecă o contestație depusă de partidul pe care îl conduce la anularea alegerilor hotărâtă de CCR.

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că miercuri, 11 decembrie, va merge la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde se judecă contestația pe care a formulat-o împotriva hotărârii Curții Constituționale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidențiale.

În sesizarea depusă la Înalta Curte, Simion arată că decizia luată de judecătorii constituționali în data de 6 decembrie este "un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituție, care prevede că "suveranitatea națională aparține poporului român și se exercită prin reprezentanții săi aleși", repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivație foarte serioasă pentru ca poporul să își piardă încrederea în democrație, alegeri și statul de drept", precizează reprezentanții AUR, marți, 10 decembrie, într-un comunicat de presă.

De asemenea, liderul AUR menționează că aceiași judecători de la CCR au decis, pe 2 decembrie, validarea primului tur al alegerilor prezidențiale.

"Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral. Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt - minus, foarte probabil, candidații care vor fi invalidați pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete. Se observă din motivarea deciziei CCR de vineri că singurele probe pe care s-a bazat decizia de anulare a întregului proces electoral sunt notele informative de la SRI, SIE și Ministerul de Interne, așa-zis desecretizate de CSAT.

Nu există niciun motiv în acest moment, rațional sau emoțional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acțiune statală în viitoarele alegeri. (...) A veghea asupra procesului electoral nu înseamnă a-l anula, ci a nu permite ca evenimente sau fapte administrative ori electorale să îl împiedice sau să îl deturneze de la parcursul normal. Această atribuție de a veghea se exercită în timpul, iar nu după alegeri", se mai arată în contestația depusă la ICCJ.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News